Președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, candidatul social-democraților pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, a oferit lămuriri cu privire la fondurile alocate de CJ Spitalului Județean de Urgență Ploiești, pe parcursul mandatului său în fruntea instituției care este administratorul celei mai mare unități sanitare din Prahova. La rândul său, Toader i-a cerut contracandidatului său din partea PNL-USR-PLUS, la alegerile locale, să militeze pentru implicarea instituțiilor conduse de liberali în rezolvarea situației de la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Ploiești.
Bogdan Toader, președintele CJ Prahova și candidatul PSD pentru această funcție, la alegerile locale din acest an, spune că "fondurile pentru sporurile personalului medical ar fi trebuit până acum să fie transferate de la Ministerul Finanțelor la Casa de Asigurări de Sănătate și, mai apoi, în teritoriu, la unitățile medicale și la personalul care se încadrează în criteriile stabilite prin ordin de ministru"!
"Atacați, în necunoștință de cauză deși ar fi trebuit să știți că gestionarea salarizării și a sporurilor din sistemul medical revine Ministerului Sănătății și Casei de Asigurări de Sănătate!" i-a transmis acesta contracandidatului său.
Toader a prezentat bilanțul sumelor alocate de CJ Prahova pentru Spitalul Județean Ploiești, în ultimii patru ani: "2020 - 7,15 milioane de lei pentru funcționare și 4,87 milioane de lei pentru dezvoltare; 2019 -10 milioane de lei pentru funcționare și 14,8 milioane de lei pentru dezvoltare; 2018 - 5,5 milioane de lei pentru funcționare și 12,1 milioane de lei pentru dezvoltare; 2017 - 9,5 milioane de lei pentru funcționare și 11 milioane de lei pentru dezvoltare". De asemenea, actualul președinte al Consiliului Județean le-a cerut DSP Prahova și Ministerului Sănătății să rezolve, în regim de urgență, situația limită de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești. "O ignoră de prea mult timp, conducerea spitalului cerând rezolvarea acestei situații și aducând la cunoștința celor responsabili faptul că spitalele suport COVID-19 nu primesc pacienți din Unitatea de Primiri Urgențe, chiar dacă izolatoarele de la Județean sunt supraaglomerate, cu peste 50 de pacienți în 20 de încăperi, astfel încât pacienții să nu poată fi cazați în condiții normale până la primirea rezultatelor testelor Covid.
Acest lucru este inacceptabil! Pentru rezolvarea acestei situații, care stă în răspunderea instituțiilor conduse de PNL, trebuia să militați!
Și da, ar fi bine să vă preocupe ce nu face Guvernul PNL-Orban pentru populație și pentru creșterea eficienței în gestionarea pandemiei! Din păcate, nu ați fost în stare să furnizați nici măcar măștile promise oamenilor cu venituri reduse", a mai acuzat Bogdan Toader, președintele PSD Prahova și candidatul social-democrat la funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova.
Vă reamintim că personalul de la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Ploiești și-a exprimat revolta că a primit un spor de numai 5%, de până la șase ori mai mic decât cel acordat, în perioada pandemiei, colegilor din alte secții, expuși riscului de infectare.