Filiala judeţeană a social-democraţilor îşi va păstra echipa actuală de conducere, iar susţinerea a fost manifestată chiar de liderii de la nivel naţional ai PSD, care au punctat că formaţiunea, chiar dacă a pierdut preşedinţia Consiliului Judeţean, a câştigat aproape 40 de primării în Prahova şi a obţinut un scor general peste media pe ţară.
Într-o şedinţă organizată la Bucureşti, la care au participat reprezentanţii mai multor organizaţii PSD din ţară, liderul Marcel Ciolacu şi-a exprimat susţinerea faţă de Bogdan Toader şi rămânerea acestuia în fruntea social-democraţilor prahoveni, arată surse din PSD Prahova. La întâlnirea ce a avut ca scop evaluarea activităţii filialelor judeţene au fost prezenţi, din partea PSD Prahova, Bogdan Toader, preşedintele organizaţiei, Rodica Paraschiv, secretar general, şi Cornel Nanu, preşedinte executiv.
Marcel Ciolacu a apreciat eforturile depuse la acest scrutin de organizaţia prahoveană a PSD, unde scorul obţinut s-a clasat peste media naţională, mai arată aceleaşi surse.