Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat, în perioada 21-22 mai 2021, la reuniunea informală a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Lisabona. Evenimentul a fost primul de acest gen, cu prezența fizică a participanților, din anul în curs.
În cadrul reuniunii, Nazare a a avut mai multe întrevederi cu înalți oficiali ai Comisiei Europene, printre care Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, și Paolo Gentiloni, comisar European pentru economie.
Totodată, pe parcursul celor două zile, ministrul a avut întrevederi bilaterale cu mai mulți omologi din țările Uniunii Europene, printre care dl Olaf Scholz, ministrul federal al finanțelor german, Bruno Le Maire, ministrul francez al economiei, finanțelor și redresării, respectiv Paschal Donohoe, ministrul irlandez de finanțe. Ministrul a avut, de asemenea, întrevederi Nadia Calviño, ministrul economiei din Spania, Christos Staikouras, ministrul grec al finanțelor, João Leão, ministrul de finanțe portughez, Patryk Loszewski, șeful delegației poloneze, director în cadrul Ministerului de Finanțe, Departamentul de Cooperare Internațională, respectiv Daniele Franco, ministrul economiei și finanțelor din Italia.