Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic
sorin_chivuSenatorul prahovean Sorin Chivu îl laudă, astăzi, într-un comunicat de presă, pe noul prim-mi¬nistru al României, Mihai Răzvan Ungureanu, amintind, totodată, că premierul desemnat va întâmpina o poziţie dură din partea opoziţiei atunci când se va prezenta, pentru investitură, în faţa parlamentului. Chivu îl atacă, în respectivul comunicat de presă, pe liderul PNL, Crin Antonescu, catalogându-l drept „pueril" şi condus de o „încăpăţânare juvenilă".

„La cei 43 de ani, Ungureanu este cel mai tânăr premier al României, după ce, în 2004, la 36 ani, a fost cel mai tânăr ministru de externe. Calităţile sale profesionale au fost recunoscute și de către liderii Opoziţiei şi totuşi, la conferinţa de presă de după desemnare, liderul partidului liberal a afirmat că este inadmisibil să avem premier un şef de servicii secrete. Nicio relevanţă, desigur, doar afirmaţii puerile, stupide, lipsite de sens şi o încăpăţânare juvenilă în a susţine vreo două idei fixe: demisie și alegeri anticipate. Cum îşi construieşte discursul în jurul lor, nu ţine nici măcar de dispoziţia sufletească, ci doar de o logoree bogată în invective fără număr împotriva a tot şi toate, erijându-se, total nefondat, în vocea a „milioane de oameni.

Desigur, Mihai Răzvan Ungureanu va trebui să obţină şi votul Parlamentului şi, mai mult ca sigur, acolo va fi - aşa cum afirma Crin Antonescu - „război politic pe viaţă şi pe moarte", fiindcă Opoziţia va vota, declarat, împotriva cabinetului Ungureanu".

Parlamentarul UNPR crede că opoziţia nu are în grijă stabilitatea macro-economică a ţării, ci chiulul parlamentar care-i dă „relaxarea lipsei de implicare în decizii majore pentru viitorul României".
Totodată, Sorin Chivu se consideră împotriva ideii de alegeri anticipate.

„Avem un cadru democratic cu un calendar clar al alegerilor din 2012. De ce trebuie să ne concentrăm toate eforturile pentru demararea, cu câteva luni, a unor alegeri anticipate? Sunt atâtea lucruri de făcut, atâtea decizii de luat, atâtea proiecte care aşteaptă să fie soluţionate, sine ira et studio. Am auzit mărturii ale unor oameni politici responsabili şi determinaţi într-o implicare totală în reformarea constructivă a societăţii româneşti. Îmi doresc ca jocurile politice murdare, care ascund interese obscure ori meschine să fie demontate de buna credinţă a celor care chiar îşi doresc să fie parte activă în dezvoltarea ţării lor pe toate planurile".

Senatorul Sorin Chivu îşi exprimă speranţa că noul premier va fi pe placul societăţii civile, „beneficiarul de drept al acestei alegeri".
Back To Top