Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

sondaj inscop intenție vot prezidențiale
Categorie: Politic
  • La o lună de la publicarea rezultatelor precedentului sondaj pe acest subiect, realizat de INSCOP, primele poziții din clasament sunt ocupate tot de Mircea Geoană, respectiv Marcel Ciolacu, acesta rămânând al doilea inclusiv după anunțul PNL privind candidatura proprie pentru prezidențiale.
  • Răspunsurile românilor chestionați au propulast-o, însă, pe locul al treilea pe Diana Șoșoacă, senatoarea care în acest moment ar putea aduna mai multe voturi decât președintele PNL, Nicolae Ciucă, sau decât liderul AUR, George Simion.

Noul sondaj realizat de INSCOP, la comanda News.ro, relevă schimbări semnificative în intenția de vot a românilor, față de rezultatele înregistrate acum o lună.

Citiți și: SONDAJ INSCOP: MIRCEA GEOANĂ ESTE PE PRIMUL LOC, ÎN INTENȚIA DE VOT PENTRU PREZIDENȚIALE, URMAT DE MARCEL CIOLACU, DACĂ ACESTA AR FI CANDIDAT PSD-PNL

Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (83,1% din total eşantion), 26,2% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent) (faţă de 25,3% în septembrie 2023), 20,8% pentru Marcel Ciolacu (PSD) (faţă de 19,5% în septembrie 2023), 14,4% pentru Diana Şoşoacă (SOS) (faţă de 10,1% în septembrie 2023) şi 14% pentru George Simion (AUR) (faţă de 18,7% în septembrie 2023). Pentru Nicolae Ciucă ar opta 12,1% dintre alegători (faţă de 11,2% în septembrie 2023), iar pentru Cătălin Drulă (USR) - 4,2% (faţă de 5,6% în septembrie 2023). Dacian Cioloş (REPER) ar fi ales de 3,1% dinte votanţi (faţă de 4,1% în septembrie 2023), iar Kelemen Hunor (UDMR) de 2,.4% (faţă de 2,7% în septembrie 2023). 1,9% spun că ar vota alt candidat (faţă de 2,8% în septembrie 2023).

În al doilea scenariu a fost propusă o listă în care nu s-a mai regăsit Micea Geoană. Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (76,4% din total eşantion), 27,4% dintre alegători ar vota pentru Marcel Ciolacu (PSD), 19,1% pentru Diana Şoşoacă (SOS) şi 18% pentru George Simion (AUR). Pentru Nicolae Ciucă ar opta 14,1% dintre alegători, iar pentru Cătălin Drulă (USR) 7,1%. Dacian Cioloş (REPER) ar fi ales de 6,7% dinte votanţi, iar Kelemen Hunor (UDMR) de 2,7%. 4,9% spun că ar vota alt candidat.

57,6% dintre respondenți au spus că ar merge sigur să voteze, dacă duminică ar avea loc alegeri prezidențiale, în timp ce 13% au declarat că sigur nu ar trece pe la urne.

”INSCOP Research a testat două scenarii de vot pentru alegerile prezidenţiale, unul care include doar liderii principalelor partide politice în calitate de candidaţi, iar altul care îl include şi pe Mircea Geoană în calitate de candidat independent alături de liderii politici. Pe măsură ce ne vom apropia de momentul alegerilor prezidenţiale şi se va înmulţi numărul de candidaţi potenţiali, lista persoanelor testate în aceste cercetări sociologice se va modifica în mod corespunzător. Comparativ cu luna septembrie, observăm uşoare creşteri ale intenţiei de vot pentru Mircea Geoană, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, dar şi o creştere mai mare în cazul Dianei Şoşoacă, evoluţie care se corelează cu scăderea intenţiei de vot pentru George Simion. Practic, la fel ca în cazul votului pentru partidele politice, se observă faptul că Diana Şoşoacă şi George Simion concurează pe acelaşi segment de votanţi, ceea ce înseamnă că o creştere a unuia determină automat scăderea intenţiei de vot pentru celălalt”, declară Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 - 27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

Sursa grafic: news.ro

 

 

Back To Top