Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

volosevici pasaje bariera bucurești
Categorie: Politic
  • Arhitectul Răzvan Enescu, candidatul USR la Primăria Ploiești, nu este de acord cu viziunea actualului primar, Andrei Volosevici, despre pasajele din Bariera București.
  • Edilul a declarat, recent, că în locul reabilitării lor ar fi de preferat construirea unor pasarele. Și în 2022, primarul a declarat public că pasajele, care puteau fi reabilitate prin același program ca și Bulevardul Independenței, „sunt o prostie”.

„Domnul Volosevici nu se pricepe, dar se bagă…

Iaca vine luna iunie și domnul Volosevici se grăbește să taie măcar una-două panglici, să nu fie chiar evident faptul că patru ani nu a făcut nimic. Eventual, va reuși să încropească de o inaugurare măcar pe jumătate din Bulevard, cealaltă jumătate fiind gata la timp doar cu voia lui Dumnezeu.

Chiar și așa, domnul Volosevici a uitat ceva: cele două pasaje de pe Bulevardul București, ambele finanțate tot prin programul Anghel Saligny, cu 7,6 milioane de lei.

Despre aceste pasaje s-a vorbit mult în ultimele zile. Ne-am adus aminte, cu tristețe de cuvintele lui Volosevici din 2022: «Din punctul meu de vedere, pasajele sunt o prostie!»”, a comentat, sâmbătă, Răzvan Enescu.

Candidatul USR la Primăria Ploiești aduce și trei argumente în favoarea celor două pasaje din Bariera București.

„1. Cresc siguranța în trafic, pietonii nemaifiind în pericol în momentul în care traversează un drum pe care se circulă cu viteză.

2. Fluidizează traficul auto pe una dintre cele mai aglomerate artere din Ploiești.

3. În momentul de față, pasajele sunt insalubre, așa cum se poate vedea în filmare, reabilitarea lor fiind o urgență pentru locuitorii din Bariera București”, a scris acesta într-o postare completată cu o filmare ce pune în evidență starea actuală a celor două obiective. Puteț vedea imaginile AICI.

Culmea, acum doi ani, reabilitarea pasajelor era inclusă chiar în bugetul local pe anul respectiv. 

Citiți și: LUCRĂRI DE INVESTIȚII, ÎN 2022, ÎN PLOIEȘTI. LISTA INCLUDE ȘI REABILITAREA PASAJELOR DIN BARIERA BUCUREȘTI

Mai înainte, chiar primarul Andrei Volosevici anunța că, în 2021, lucrările ar putea începe cel puțin la unul dintre pasaje.

Citiți și: ANDREI VOLOSEVICI: "ÎN 2021 POT ÎNCEPE LUCRĂRILE LA UNUL DINTRE CELE DOUĂ PASAJE DIN BARIERA BUCUREŞTI"

 

Back To Top