- Președintele PNL Nicolae Ciucă, candidat al partidului la alegerile prezindețiale, a lansat un atac la adresa PSD după ce Curtea Constituțională a României a admis, sâmbătă, contestația împotriva deciziei BEC de admitere a candidaturii depuse de Diana Șoșoacă.
Nicolae Ciucă a transmis PSD, după decizia anunțată de CCR, că „românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat”.
„Sunt candidatul PNL la Președinția României. Știu ce înseamnă să respecți deciziile CCR și să nu le comentez, indiferent ce opinie personală am. Recâștigarea încrederii în instituțiile statului român este una dintre prioritățile mele.
Parcursul României în Uniunea Europeană și NATO reprezintă singura cauză corectă a poporului român. În asta cred!
Principiul fundamental al liberalismului este libertatea. Libertatea fiecarei persoane de a decide propria soartă. Libertatea de a alege. Libertatea de a sancționa prin vot comportamentul antidemocratic al celor care le cer votul. În democrație nimeni nu are dreptul să priveze românii de libertatea lor de a decide prin vot. Am câștigat acest drept la Revoluția din 1989.
Doar cetățenii sunt cei care trebuie să respingă prin vot orice atitudine și comportament care atentează la democrație.
Citiți și: Nicolae Ciucă: Voi munci alături de cetățenii României, să construim un viitor mai sigur și mai bun pentru generațiile viitoare
Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat.
Finala prezidențială va fi decisă de români, nu prin jocuri de culise și compromiterea unor instituții. Românii vor ieși la vot, iar PSD nu va lua toata puterea politică și economică așa cum vrea acum.
Imaginați-vă ce înseamnă o Românie în care PSD are TOT: Președinția, Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituțională.
O Cortină Roșie de Fier va cădea asupra României.
Citiți și: CCR a admis contestația privind candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale
Românii au o vorbă: de ce îți e frică, nu scapi! PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2!”, a scris Ciucă într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană