Apar primele reacții politice după alegerea noilor vicepreședinți PSD-AUR ai Consiliului Județean Prahova. Deputatul Mircea Roșca, președintele PNL Prahova, critică decizia PSD prin care a ales să se alieze cu partidul AUR pentru formarea majorității la nivelul CJ. Mircea Roșca spune că decizia PSD Prahova de astăzi este contrară declarațiilor oficiale susținute de liderii social democrați la nivel național. „Pesediștii nu sunt serioși și mint”, afirmă liderul liberal într-o declarație dată jurnaliștilor Actualitatea Prahoveană.
„Nu pot să le urez decât succes. Este o decizie neinspirată (alianța AUR-PSD la nivel de CJ Prahova – n.r.) din câteva puncte de vedere. Ținând cont de contextul intern în care PSD se află în negocieri cu partidele pro europene și raportându-ne la declarația prin care PSD se desparte total de partidele neeuropene, majoritatea de azi de la Consiliul Județean Prahova ne arată că nu sunt serioși și mint.
Toată România a asistat la bâlbele domnului Ciolacu atunci când a evitat să ofere un răspuns tranșant legat de poziționarea PSD alături de forțele politicie pro-europene sau împotriva acestora. Prin formarea acestei majorități locale, românii au primit confirmarea. Minciuna are picioare scurte.
Înțeleg, prin decizia de astăzi, că PSD a spus un NU răspicat intenției PNL de a susține cu profesioniști finalizarea proiectelor începute în mandatul 2020-2024, proiecte care au adus în Prahova trei miliarde de euro. Presimt că se vor pierde multe dintre ele. Am informații că două dintre proiecte sunt deja pierdute. Dar voi reveni cu detalii săptămâna viitoare”, a declarat președintele PNL Prahova pentru Actualitatea Prahoveană.
Alianța PNL-AUR-PMP dă tonul de azi
Astăzi 10 decembrie 2024, în urma voturilor consilierilor PSD, AUR și PMP, consilierul județean Daniel Soare (PSD) și consilierul Vlad Dumitrescu (AUR) au fost aleși vicepreședinți ai CJ Prahova, după o ședință tensionată, în timpul căreia consilierii PNL și USR au părăsit ședința – detalii link AICI.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană