- PSD Prahova susține decizia partidului de a retrage sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan.
- „Nu mai poți merge mai departe la fel”.
Decizia Partidului Social Democrat de a retrage sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan, adoptată cu 97,7% dintre voturi, a fost susținută și de reprezentanții organizației PSD Prahova. Președintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, a transmis că votul exprimat la nivel național reflectă nemulțumirile acumulate și presiunea tot mai mare resimțită în societate. „Ieri am fost parte dintr-un moment care nu mai putea fi amânat. Peste 5.000 de reprezentanți din toată tara au votat direcția politică a partidului, iar rezultatul este limpede: 97,7% pentru retragerea sprijinului politic acordat prim-ministrului Ilie Bolojan”, a declarat liderul PSD Prahova.
Acesta a subliniat că decizia nu este una conjuncturală, ci rezultatul unei situații care s-a deteriorat în timp, atât din punct de vedere economic, cât și social. „Nu este un vot de etapă, ci unul care vine din realitatea din teren, din presiunea tot mai mare pe oameni și din lipsa unor decizii care să țină lucrurile în echilibru. Când aceste lucruri se adună, nu mai poți merge mai departe la fel”, a precizat Virgil Nanu.
În același mesaj, liderul social-democrat a vorbit despre necesitatea unei recalibrări politice și despre pașii următori în contextul crizei guvernamentale.
„Este o decizie asumată, care deschide un moment de corecție. România are nevoie de stabilitate, dar una construită pe decizii clare și respect pentru oameni. Urmează consultările de la Cotroceni. Rămânem pe aceeași linie: dialog, dar cu fermitate”, a mai transmis președintele PSD Prahova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană