Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Remember

Peste 10.000 de persoane au fost executate în România, în timpul comunismului, de fosta Securitate, fără a fi judecate, pentru că s-ar fi opus regimului comunist, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, coordonatorul Centrului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, Marius Oprea. SURSA: MEDIAFAX

Conform portalului online de ştiri MEDIAFAX.RO, Oprea a declarat că acestor victime li se adaugă aproape 7.000 de oameni care au fost executaţi în baza unor condamnări la moarte şi încă 150.000 de oameni care au murit în detenţie în lagărele şi închisorile din România.

Victimele ucise ilegal erau opozanţi ai regimului comunist care erau arestaţi în timpul nopţii şi erau ucişi pentru a da exemplu celor din comunităţile din care făceau parte, pentru a-i speria pe cei care ar îndrăzni să se opună regimului.

Marius Oprea a spus că în toate rapoartele fostei Securităţi toţi aceşti oameni au fost împuşcaţi pentru că ar fi încercat să fugă de sub escortă, fiind împuşcaţi cu rafale de pistol-mitralieră şi apoi îngropaţi în locuri izolate, în păduri sau în munţi.

"În opinia mea, noi avem aici, în România, Katyn-ul nostru şi am pornit de la ideea că aceste victime, de care nu s-a ocupat nimeni până acum, cred că ar trebui să se întoarcă la familiile lor, să fie înhumate creştineşte. Pe de altă parte, cred că statul român trebuie să acorde compensaţii familiilor celor care au fost astfel ucişi pentru că există traume care sunt nevindecate. Dacă trăim într-o ţară ce a condamnat comunismul, atunci pe de o parte cei responsabili de aceste crime trebuie aduşi în faţa justiţiei, iar pe de altă parte familiile victimelor trebuie recompensate de către stat", a firmat Oprea.

Marius Oprea a spus că în vara acestui an Centrul pentru Investigarea Crimelor Comunismului va desfăşura o amplă campanie de investigare în judeţul Alba, încercând să descopere o groapă comună a unor partizani anticomunişti din grupul colonelului Dabija, precum şi o groapă comună în care zac osemintele unor deţinuţi executaţi în lagărul de muncă de la Vintişoara, în zona comunei Vinţu de Jos.

Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a găzduit, miercuri, conferinţa "Comunismul nu este istorie", susţinută de dr. Marius Oprea, directorul coordonator al Centrului pentru Investigare a Crimelor Comunismului din România. La acest eveniment au participat istorici, foşti deţinuţi politici, dar şi rude ale unor persoane ucise de fostul regim comunist.

SURSA: MEDIAFAX

Back To Top