Petrolul merge mai departe în Cupa României, după ce a rezolvat fără prea mari bătăi de cap ecuaţia calificării în meciul cu Rapid. Lupii s-au impus cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind marcate în repriza secundă.
Suporterii celor două echipe au marcat cum se cuvine derbiul de tradiţie al fotbalului românesc. În tribune a fost spectacol desăvârşit, giuleştenii etalând un adevărat arsenal pirothenic, ceea ce va aduce, cu siguranţă, amenzi usturătoare pentru club.
Dar, o dată este meci cu Petrolul, acum, când Rapid a fost trimisă în liga secundă.
Pe teren, atât cât a putut, echipa din Giuleşti a încercat să ţină pasul. Ba chiar a jucat ofensiv la început, tinerii ei jucători fiind setaţi parcă să ajungă cu orice preţ la poarta lui Bornescu. Desigur, nu s-a întâmplat prea des acest lucru, defensiva lupilor fiind suficient de valoroasă si experimentată pentru a-i pierde din ochi pe puştii Rapidului.
Diferenţa s-a accentuat odată cu trecerea timpului, iar, în repriza secundă, a fost evidentă. De altfel, în actul al doilea, Petrolul a şi reuşit să înscrie cele două goluri.
Pe primul, în minutul 66, când Dore a avut de îndeplinit o simplă formalitate la centrarea excelentă a lui Teixeira.
Cel de-al doilea a fost marcat de Romario, după ce rapidiştii şi-au trecut în cont o bună ocazie, la incursiunea lui Ioniţă II, blocat de Bornescu.
Aşadar, reuşita de 0-2 i-a aparţinut lui Romario, din centrarea lui Albin. Romario a intrat pe parcursul primei reprize, în locul lui Geraldo, care a părăsit terenul accidentat. Imediat, Cosmin Contra a recurs la mutarea clasică, trecerea lui Hoban în centrul apărării.
Elevii lui Cosmin Contra pregătesc acum jocul de campionat cu ACS Poli Timişoara. Partida se va disputa luni, pe stadionul „Ilie Oană", de la ora 19.30.
Rapid Bucureşti–Petrolul Ploieşti 0-2 (0-0)
Marcatori: Dore (66), Romario (72).
Rapid: Drăghia – I. Voicu, Tânc, D. Lung, N. Vasile – Selagea – Martin (71 Cl. Herea), Al. Ioniţă II, V. Negru, Doman (85 Lukanovic) – Ciolacu. Antrenor: Viorel Moldovan.
Petrolul: Bornescu – Achim, Geraldo (35 Romario), Benga, Guilherme – Mustivar, Hoban – Walter Fernandez (61 Albin), Boudjemaa, Teixeira (78 Morar) – Dore. Antrenor: Cosmin Contra.
sursa foto: telegrama.ro