Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport

presaDevenită tradiţională de ceva ani încoace, confruntarea dintre repezentanţii Avântului Măneciu şi cei ai presei ploieştene s-a încheiat cu victoria gazdelor. În 2013, pentru că noi, jurnaliştii, ne propunem ca, de anul viitor, să revenim la vechile obiceiuri!
Primitoare ca întotdeauna, înainte şi desigur... după meci, gazdele noastre, mai acomodate cu aerul tare de la Cheia şi mult, mult mai determinate, s-au impus la o diferenţă oarecare, deşi noi am avut momentele noastre bune. Din păcate, nu am profitat de ele, fiind distraşi - inexplicabil – de variantele de organizare a ... reprizei a treia, gândite de Dorinel Beznea şi colaboratorii săi.
Ce-i drept, reprezentanţii Avântului Măneciu ne-au asigurat toate condiţiile, repriza a treia fiind intensă şi... consistentă, într-o locaţie foarte frumoasă din staţiunea montană. Nu au asigurat însă temperatura optimă în sala de sport unde am jucat, dar până şi acest aspect a fost benefic, pregătindu-ne pentru atmosfera călduroasă în care s-a încheiat deplasarea nostră la Cheia.

Echipa presei: Ionuţ Pană (Republicanul)- Marian Dima (Prahova), Adrian Făgărăşanu (PROTV), Cristi Damian (Prahova), Robin Eparu (Dolce Sport), Ion Mihai (Astra II Ciorani), Ionel LUŢAN (Telegrama), Daniel Cosarek(Republicanul), Mihai Toma (Libertatea), Ciprian Radu (Actualitatea Prahoveană, Telegrama), Marcel Marin (Prahova). Manager general: Cristian ANGHELESCU (Telegrama).

Back To Top