Categorie: Sport

arene wta bucurestiLa capătul unei săptămâni în care România a organizat în premieră un turneu WTA, Simona Halep a devenit prima câştigătoare a BRD Bucharest Open. Jucătoarea noastră s-a impus fără probleme în finala cu Roberta Vinci, scor 6-1, 6-3.

Halep şi-ar putea apăra titlul cucerit în acest an şi în 2015 tot la Bucureşti, George Cosac anunţând că în proporţie de 99 la sută turneul se va organiza în următorii cinci ani în Capitală.

"Mai departe, sigur, în funcţie de raportul întocmit de cei de la WTA, mai mult ca sigur va fi un raport pozitiv, deja am avut şi am discuţii avansate cu proprietarul turneului şi zic eu că în proportie de 95, daca nu 99 la sută, pe următorii 4 sau 5 ani, Bucureştiul va organiza această competiţie", a declarat George Cosac pentru Digi Sport.

Halep a ajuns astfel la 13 finale jucate, din care a câştigat 8. Simona s-a declarat impresionată de susţinerea publicului şi a declarat imediat după finală că speră ca acest turneu să fie organizat şi anul viitor.

"Mă simt foarte bine, sunt foarte bucuroasă că am putut câştiga acest trofeu. A fost visul meu, mi-am dorit acest titlu pentru că a fost primul turneu din România şi este un eveniment foarte mare pentru noi", a spus prima câştigătoare a BRD Bucharest Open.

Foto: digisport.ro

Back To Top