Simona Halep a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un Grand Slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Viriginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.
Victoria Simonei a emoționat milioane de români aflați in fața televizoarelor sau cu ochii pe site-urile de sport, iar în tribune entuziasmul a fost uriaș. Un suporter a filmat festivitatea de premiere.Momente emoționante - intonarea imnului României VIDEO gsp.ro
Marele fotbalist Gheorghe Hagi, care a asistat, sâmbătă, în tribune, la finala Roland Garros, a declarat că Simona Halep a fost mai proaspătă şi mai rezistentă, subliniind că s-a bucurat alături de familia sportivei de acest succes. Întrebat ce a simţit când s-a cântat imnul pe terenul central la Roland Garros, Hagi a răspuns: „Ţi-aduci aminte de datorii. Ce frumos e să fii la nivel înalt, să fii mândru că eşti român. M-am simţit mândru, între străini, că sunt român, eram cei mai buni. E ceva fantastic. Cine nu-şi doreşte ca părinte să ai un copil care e cel mai bun?”, a spus Hagi, citat de digi24.ro
„A dream come true. Thank you so much for all of the support”, a fost mesajul publicat de Simona pe contul personal de Facebook, imediat după câștigarea finalei.
Sursa Foto: Facebook Simona Halep/Raed Krishan photo credits