Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport
tomsani_radu_calinDupă ce a fost preluată, în vară, de omul de afaceri Radu Călin, la Prahova Tomşani a început să se vorbească de bani. În ciuda investiţiilor însă, parcursul echipei în turul campionatului a fost modest, de vină fiind, cei drept, şi situaţia incertă de la început, când fostul patron a avut mai multe tentative nereuşite de a ceda clubul.

Tomşaniul a terminat turul pe locul 12 din 14. Concluzia? Este nevoie de mai mulţi bani! Astfel, echipa care face demersurile necesare să joace la Moreni, în Dâmboviţa, are o listă impresionantă de achiziţii, pentru acest nivel.

Formaţia antrenată de Dan Dobai îi vrea pe Marius Vişan (Chimia Brazi), Augustin Voinea (CS Otopeni), Marko Campar (portarul care s-a despărţit de Petrolul în această iarnă) şi lista continuă.
Prahova Tomşani va efectua două stagii de pregătire, unul în ţară, la Cheile Grădiştei, lângă Moeciu, apoi, începând cu 4 februarie, în Antalya, acolo unde va disputa şi patru meciuri amicale.
Back To Top