Petrolul nu a reuşit să învingă Prahova Tomşani - echipa fostului sponsor Radu Călin. S-a terminat 1-1 în primul amical al celui de-al doilea stagiu din Antalya, dar cam toate ocaziile mari ale meciului au fost la fotbaliştii pregătiţi de Vivi Răchită.
Până luni, când se întorc acasă, lupii vor disputa încă două meciuri de verificare în Antaya. Vineri, de la ora 18.00, cu formaţia elveţiană FC Schaffhausen, şi duminică, în compania echipei letone Metalurg Liepajas.
*Portarul Andrei Vlad nu este singurul jucător din lotul echipei Prahova Tomşani care a evoluat, la un moment dat, la Petrolul. În amicalul de miercuri seară, au jucat împotriva fostei echipe şi Petean şi Crosman. De asemenea, la divizionara a treia evoluează şi trei jucători de la Chimia Brazi, Vişan, Munteanu şi Răuţă.
Petrolul Ploieşti – Prahova Tomşani 1-1 (0-0)
Marcatori: Borza (72)/Borbely (54).
Petrolul: Gritti (46 Povilas) – Străuţ (46 Buleică), Linares (46 Gharzoul), Melinte (46 Bikana), Stoica (46 Ben Djemia) – Mustivar (46 Bărbulescu), Negru (31 Dumitru) – Opriţa (46 Surugiu), Boudjemaa (46 Neagu), Buhuşi (46 Borza) – Dina (46 Roman, 65 Stojimirovic). Antrenor: Valeriu Răchită.
Prahova Tomşani: A. Vlad – Petean, Bilia, Al. Gheorghe, Agache – Ochiroşii, A. Voina, Crosman, Liuba – Borbely, Vişan. Au mai jucat: Ad. Ungureanu, Fl. Popa, Matievici, Fl. Munteanu, Răuţă. Antrenor: Dan Dobai.