Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport

petrolul_letonii1Petrolul a încheiat cu victorie cel de-al doilea stagiu din Antalya. Lupii s-au impus cu scorul de 2-0 în faţa formaţiei letone Metalurg Liepajas.

Ploieştenii s-au descurcat bine şi în meciul cu Metalurg Liepajas, o echipă mult mai bine cotată decât celelalte două pe care le-au întâlnit în Turcia, Prahova Tomşani şi SV Schaffhausen, ambele din Liga a III-a. Galben-albaştrii au deschis repede scorul printr-o execuţie de senzaţie reuşită de Florentin Dumitru (15), cel care a trimis, de la circa 30 de metri lateral dreapta, în vinclul opus al porţii. Petrolul a mai avut alte două acţiuni importante, cu Dina şi Melinte la finalizare, dar prima repriză s-a încheiat cu un forcing al letonilor, aceştia trecând de două ori pe lângă egalare.
După pauză, lupii au reuşit să se desprindă, Opriţa transformând un penalti obţinut de către Roman, într-un duel cu Baguzis (69). Faza s-a repetat apoi şi în careul Petrolului. Aşadar, lovitură de pedeapsă şi pentru adversari, numai că portarul lupilor, italianul Gritti, a avut o intervenţie excelentă în faţa lui Kalns (83).

FC Petrolul Ploieşti– Metalurg Liepajas 2-0 (1-0)
Marcatori: Fl. Dumitru (15), Opriţa (69, pen.).
FC Petrolul: Povilas (46 Gritti) – Străuţ (46 Tudor), Linares, Melinte, Ben Djemia (46 Stoica) – Fl. Dumitru (50 Bărbulescu), Negru – Opriţa (69 Buleică), Boudjemaa (Stojimirovic), Buhuşi (46 Borza) – Dina (46 Roman).
Metalurg: Steinbors – Zirnis, Baguzis, Klava, Krajvkis – Solonicins, Tamosauskas, Prohorenkovs, Golovins – Kamess, Kalns. Au mai intrat: Savalnieks, Hmisz, Gucs, Punkuls.
* Surugiu şi Neagu n-au evoluat din cauza unor probleme medicale. Mustivar a acuzat o problemă musculară la încălzire şi a fost înlocuit de către Fl. Dumitru în primul "11".
* Vincent Bikana a plecat, duminică-noapte, în Elveţia. Fundaşul trebuie să se prezinte la Consulat pentru a obţine viza de România.
* Odată cu meciul cu Liepajas, Petrolul a încheiat cantonamentul din Turcia. Lupii au consemnat două victorii (4-1 cu SV Schaffhausen şi 2-0 cu Metalurg Liepajas) şi o remiză (1-1 cu Prahova Tomşani).

Back To Top