- Petrolul a anunțat, duminică dimineață, despărțirea de Cosmin Achim, fundașul central transferat de la FC Voluntari.
- Motivul oficial prezentat în comunicatul clubului a fost că jucătorul a cerut rezilierea înțelegerii, invocând “motive personale”.
- Plecarea lui Achim după numai cinci apariții în tricoul lupilor și cu puțin timp înainte de meciul cu Universitatea Craiova a ridicat semne de întrebare, iar răspunsul a venit în timpul zilei.
Cosmin Achim (27 de ani) ar fi fost dat afară de club după ce s-a descoperit că paria sume uriaşe pe meciuri din Superligă, presupus că uneori chiar pe ale echipei sale, a dezvăluit Orange Sport. Sursa citată spune că jucătorul ar fi fost dat în fapt chiar de fosta sa parteneră, care a trimis dovezi în acest sens către LFP și FRF. Fotbalistul paria chiar şi 8.000 - 9.000 de lei pe meciuri din Superligă, presupus că uneori chiar pe ale echipei sale, în strânsă legătură cu membrii unui cunoscut clan interlop,susțin surse citate de Orange Sport.
FRF a confirmat că subiectul este anchetat de Departamentul de Integritate al Federației.
Citiți și: COSMIN ACHIM PLEACĂ DE LA PETROLUL. ANUNȚUL A FOST FĂCUT CU DOAR CÂTEVA ORE ÎNAINTE DE CONFRUNTAREA CU UNIVERSITATEA CRAIOVA
“Cel mai bine ar fi să-l întrebați pe el. S-a prezentat acum câteva zile și a cerut rezilierea contractului. Mai mult de atât nu pot să vă spun.
Am întrebat staff-ul referitor la decizie. Și ei erau nemulțumiți de evoluțiile lui. Asta este tot. Mi-a spus că are niște probleme personale. N-aș ști să vă spun mai multe, nu știu dacă este adevărat sau nu”, a declarat Claudiu Tudor, președintele clubului, citat de GSP.
“Nu știu și nu vreau să mă eschivez de la întrebare. Am înțeles că are probleme personale. Nu eram la antrenament când el a plecat. Dacă un jucător are probleme personale, eu ce pot să fac? El era în lotul nostru. El a și jucat cu CFR. Nu am nicio informație. Treaba lui și nu vreau să mai vorbesc despre asta”, a spus și antrenorul Florin Părvu, potrivit gsp.ro.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană