- Chedra Tax Ploiești a reușit, vineri, să învingă Premier Iași, în sferturile Campionatului Național de la Bistrița, și va juca astăzi, de la ora 11.00, în semifinale.
- Echipa ploieștenilor speră să atingă cel puțin performanța de acum doi ani, când a fost la un pas de câștigarea competiției.
Chedra Tax Ploiești,câștigătoarea campionatului județean de minifotbal, se află, după victoria de vineri, între primele cele mai bune patru echipe din țară, poziție pe care a atins-o eliminând, pe parcurs, în optimi, inclusiv, campioana Europei en-titre, AEK Oradea, cu scorul de 3 la 1.
"Suntem în SEMIFINALE!!! CHEDRA TAX PLOIEȘTI - PREMIER IAȘI 5-2"Chedra Tax ajunge din nou între primele 4 echipe din țară, după performanța din 2021, atunci când a jucat finala la Râmnicu-Vâlcea. De această dată, echipa lui Dragoș Chelba a trecut de Premier Iași în sferturile Campionatului Național de la Bistrița, scor 5-2 și s-a calificat astfel în semifinala de sâmbătă, de la ora 11:00", a anunțat Federația Română de Minifotbal.
În semifinala Campionatului Național de Minifotbal, ploieștenii vor întâlni campioana județului Galați, Ajax Dulcisimo.
"Este o victorie plăcută și muncită. Venim după un sezon competițional foarte greu la noi, pe plan local. Ne-am propus să luăm fiecare meci în parte și să vedem până unde ajungem. După un sezon mai puțin reușit, anul trecut, când am pierdut în grupe, ne-am regrupat și am încercat să facem tot ce ține de noi ca săputem ajunge până aici", a declarat Eugen Rudaru, după reușita de ieri (VIDEO AICI).
Chedra Tax Ploiești s-a calificat direct pentru participarea la Campionatul Național, după câștigarea,în acest sezon, a competiției județene.
Citiți și: PROGRAMUL PRIMELOR ETAPE DIN SUPERLIGĂ. PETROLUL JOACĂ PE 16 ȘI 22 IULIE
Update: Formația ploieșteană a fost învinsă de gălățeni, în semifinala de sâmbătă, în urma loviturilor de departajare.
Foto: Chedra Tax Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană