Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Cupa Ambiția la Oină Mădălin Tănase
Categorie: Sport

 

• Organizată în premieră de clubul A.C.S. Ambiția Mădălin și Asociația Sportivă a Domeniului Cantacuzino, în parteneriat cu Federația Română de Oină, Cupa Ambiția la Oină a beneficiat de o participare numeroasă.
• Aproximativ 100 de sportivi de la toate categoriile de vârstă ale clubului prahovean s-au adunat la start.

Organizată în premieră de clubul A.C.S. Ambiția Mădălin și Asociația Sportivă a Domeniului Cantacuzino, în parteneriat cu Federația Română de Oină, Cupa Ambiția la Oină s-a desfășurat pe 1 iulie, la Florești.

La competiție au participat toate grupele de sportivi ai clubului Ambiția Mădălin, atât fete, cât și băieți, care au oferit locuitorilor comunei, dar și oaspeților, o zi de neuitat.

Invitat de Mădălin Tănase, fondator și președinte al clubului A.C.S. Ambiția Mădălin, președintele FRO, Nicolae Dobre, a declarat: ,,Am regăsit în județul Prahova oameni care simt românește și care doresc să ne ajute să redescoperim frumusețea sportului nostru național”.

CITEȘTE ȘI: CUPA REGELUI ȘI CUPA REGINEI LA OINĂ VOR AVEA LOC, ANUL ACESTA, ÎN BUCUREȘTI

„Cupa Ambiția la Oină reprezintă o inițiativă deosebită care promovează și consolidează sportul național românesc, oferind o platformă de competiție pentru jucătorii de oină din toate categoriile de vârstă. Evenimentul aduce împreună sportivi pasionați de acest joc tradițional și își propune să contribuie la creșterea popularității și implicării în practicarea oinei. Evenimentul deține o semnificație specială, deschizând calea către viitoarele competiții de oină la Domeniul Cantacuzino. Acest domeniu nobiliar oferă un cadru deosebit și o atmosferă istorică care completează experiența competiției, aducând în prim-plan legătura cu tradițiile noastre autentice”, a spus Mădălin Tănase, fondator și președinte al clubului A.C.S. Ambiția Mădălin, citat de gazetaph.ro.

Numeroși localnici au venit cu copiii la eveniment, iar mulți dintre ei au pus mâna pentru prima dată pe o minge de oină.

„Cupa Ambiția la Oină a fost o reușită din toate punctele de vedere, atât prin prisma participării numeroase a sportivilor noștri, dar și a publicului prezent la arena modernă din localitate. M-am bucurat că foarte multe mămici au venit cu copii, unii chiar foarte mici, și cărora le-am dat posibilitatea să se joace efectiv cu mingea de oină. Am organizat numeroase ateliere, unul dintre ele fiind dedicat aruncării mingii de oină. Cadrul natural deosebit oferit de cele este 150 de hectare ale Domeniului Cantacuzino a creat o ambianță deosebită pentru cei care și-au dorit să fie alături de noi la bucuria redescoperirii sportului nostru național. Ne dorim să organizăm și pe viitor numeroase competiții sportive”, a declarat Mădălin Tănase, fondator și președinte al clubului A.C.S. Ambiția Mădălin pentru FRO.

GALERIE FOTO

oina 3

oina 4

oina 6

oina 1

Foto: Facebook /Federatia Romana De OINA

CITEȘTE ȘI: PROGRAMUL PRIMELOR ETAPE DIN SUPERLIGĂ. PETROLUL JOACĂ PE 16 ȘI 22 IULIE

Back To Top