Ionuț Ivan, antrenorul coordonator al secției de baschet a CSM Petrolul Ploiești, și sportivul David Rașoga se pregătesc pentru o nouă acțiune cu echipa națională „U16” a României.
Duminică, lotul se va aduna la Ploiești pentru două zile de antrenamente, după care marți, 20 februarie, va pleca la Istanbul, în Turcia, pentru o serie de patru meciuri amicale programate până sâmbătă, 24 februarie.
Ionuț Ivan îndeplinește rolul de antrenor principal al lotului „tricolor”, iar această acțiune face parte din campania de pregătire pentru Campionatul European de Baschet U16 – Divizia B, care va avea loc în vara acestui an, în perioada 8-17 august, la Skopje, Macedonia de Nord.
Staff-ul tehnic este completat de Alexandru Gliga (CSM Târgu Jiu) și Elena Florea (Laguna București), iar din partea CSM Petrolul Ploiești se regăsește în delegație și maseurul Dennis Negoiță.
Lotul lărgit al naționalei „U16” îi mai include și pe Federico Diaconescu și Mihail Oprea, ambii participanți la prima acțiune a lotului desfășurată în perioada 28 octombrie – 5 noiembrie 2023. „Fede” a fost prezent la lot și în luna decembrie, la stagiul centralizat desfășurat la Ploiești.
Sursă: CSM Ploiești
Citește și: MIHAI POPA NU VA MAI ANTRENA ECHIPA DE BASCHET SENIORI A CSM PLOIEȘTI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană