Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport

 

  • Echipa de baschet seniori a CSM Petrolul Ploiești a fost eliminată din Cupa României, după ce a pierdut meciul disputat sâmbătă la Sala „Olimpia”, împotriva Coronei Brașov, scor 86-73 (24-30, 23-9, 25-15, 14-19).

  • Deși a părăsit competiția, gruparea ploieșteană a făcut-o cu fruntea sus, după o evoluție curajoasă.

 

Jucând într-o formulă cu doar doi baschetbaliști străini și opt ploieșteni, echipa prahoveană a câștigat două din cele patru sferturi, impresionând în prima parte a meciului. Spre final însă, Corona Brașov, întărită serios în pauza competițională, a dominat și a reușit să se impună, datorită experienței și valorii superioare, așa cum se arată pe site-ul oficial al CSM Ploiești.

Jucătorii tineri din lotul ploieștenilor, precum Codruț Dinu, George Angelian și David Rașoga, au primit și ei minute în această partidă, evoluând timp de aproximativ 20 de minute fiecare și demonstrând că pot fi soluții viabile pentru sezonul în curs. În absența lui Peter Kiss, accidentat, echipa a arătat potențial, mai ales în condițiile în care, potrivit reprezentanților clubului, „poate vor mai apărea 1-2 jucători cu experienţă” în echipă.

DSC_0271.jpg

Georgianul Tsotne Tsartsidze și-a confirmat și el locul în angrenajul CSM-ului, contribuind semnificativ sub panouri, în ciuda faptului că a jucat numai pe poziția 5. De asemenea, juniorii Rareș Movileanu (17 ani) și Vlad Borcan (15 ani) au debutat la echipa de seniori, fiind trimiși pe teren în ultimele minute ale partidei.

Pentru CSM Petrolul Ploiești au jucat: Tsartsidze (18 puncte), Codruț Dinu (14), Vlad Corpodean (13), George Angelian (8), David Rașoga (8), Kevin Hornbuckle (6), Sebastian Negoițescu (6), L. Diaconescu, R. Pătraru, T. Pîrvu, R. Movileanu și V. Borcan.

DSC_0431.jpg

CSM Petrolul Ploiești își va concentra acum atenția asupra Ligii Naționale de Baschet Masculin – Getica 95. Meciul din prima etapă, programat inițial la Cluj-Napoca, a fost amânat din cauza unor meciuri amicale ale campioanei. Astfel, următoarea partidă oficială a echipei ploieștene va avea loc pe 28 septembrie, tot împotriva Coronei Brașov, dar pe teren propriu.

 

Citește și: Primul gol, acasă, dar Petrolul rămâne neînvinsă pe teren propriu

Back To Top