-
Trei sportivi de la secția de judo a CSM-CFR-CSȘ Ploiești – Rareș Arsenie, Alexandru Petre și Vanessa Tolea – au participat la Campionatul Mondial de Judo pentru Juniori U21.
-
La competiția derulată de miercuri până sâmbătă la Dushanbe, în Tadjikistan, au luat parte 531 de sportivi din 67 de țări.
Dintre ploieșteni, Rareș Arsenie a obținut cea mai bună performanță, clasându-se pe locul al V-lea la categoria „100 kg”, după un parcurs cu trei victorii și două înfrângeri. El a câștigat în primele două tururi în fața lui Ahmed Mohamed (Egipt) și Bordin Malaxence (Franța), dar a fost învins în sferturile de finală de uzbekul Sodikov Mukhammadsodik, care a devenit ulterior campion mondial. În recalificări, Rareș l-a învins pe ungurul Mate Lakos, pierzând apoi în lupta pentru medalia de bronz, în fața francezului Mekhoukh Fares.
„Rareş Arsenie completează astfel seria de rezultate foarte bune din acest an, în care a devenit campion naţional U21, U23 şi de seniori, a fost medaliat cu aur la Cupa Europeană de Juniori de la Sarajevo (martie) şi de la Gradec (iulie), medaliat cu aur la Jocurile Universitare de la Debrecen-Miskolc şi a ocupat locul al V-lea la Cupa Europeană de Juniori de la Sarajevo (martie) şi Berlin (iulie)”, notează reprezentanții CSM-CFR-CSȘ Ploiești pe site-ul oficial al clubului.

Tot la categoria „100 kg”, Alexandru Petre l-a învins în primul tur pe indianul Singh Maanvender, dar a cedat în turul secund în fața sârbului Milan Bulaja. De partea cealaltă, la feminin, Vanessa Tolea a concurat la categoria „57 kg”, pierzând în turul al doilea în fața medaliatei cu bronz, poloneza Karolina Siennicka.
Cei trei sportivi sunt antrenați la club de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu și Doru Munteanu.
Citește și: Petrolul trimite fotbaliști la loturile de tineret ale României. „Lupii”, reprezentați și în Africa
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană