În orașul german Altenberg, pe cea mai dificilă pârtie din Europa, s-au desfășurat în acest weekend Campionatele Mondiale de Tineret la bob.
România a fost reprezentată în competiția mondială de mai mulți sportivi, printre care și câmpineanca Georgeta Popescu, care a concurat atât la monobob, cât și la bob două persoane.

În proba de monobob, Georgeta Popescu a obținut locul 6 mondial la categoria U23. În competiția de bob două persoane, unde a făcut echipă cu prahoveanca Antonia Sârbu, cele două s-au clasat pe locul 6 la categoria U26 și au devenit vicecampioane mondiale la U23, ocupând poziția a doua.

Și la masculin, România a obținut o performanță remarcabilă. Echipajul format din prahovenii Andrei Nica și Mihai Calancea a urcat pe podium la categoria U23, clasându-se pe locul al treilea și câștigând medalia de bronz.


Lotul național de bob al României este pregătit de antrenorii Iulian Păcioianu, Ion Duminicel, Cezar Popescu și Dan Scurtu.
Sursă: Câmpina TV
Citește și: Robin Mihai cucerește bronzul la Campionatul European IMMAF 2025
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană