- „Lupii” au pierdut, luni seară, meciul cu UTA Arad, unul cu un singur gol înscris, cel al gazdelor, reușit de Alin Roman în al cincilea minut al prelungirilor.
- În declarațiile de la finalul partidei, tehnicianul ploieștenilor a reclamat arbitrajul.
UTA Arad urcăe pe loc de play-off, după victorie obținută chiar înainte de fluierul final, în meciul pe teren propriu cu Petrolul. Eugen Neagoe, antrenorul „lupilor”, a răbufnit din cauza arbitrajului.
„Ne-am bătut, am jucat de la egal la egal, puteam să și marcăm, am avut ocazii mai clare. Din punctul meu de vedere, jocul s-a terminat 0-0. N-am ce să mai comentez. Am văzut și acea fază din prima repriză, penalty acordat…
Mi-a atras atenția (n.r.- arbitrul) imediat că am depășit spațiul, a venit spre mine. Fraților, ușor! Nu vreau să mai vorbesc. O partidă pe care nu puteam s-o pierdem, la modul în care s-a jucat. Băieții au făcut efort, s-au bătut, dar rezultatul este așa cum este.
În prima repriză am avut ocazii, Gheorghe, Jyry… Asta a fost istoria acestui joc. Se terminase jocul, dar a trebuit să mai rămânem în teren. Respect oamenii, dar când sunt luat la mișto nu-mi place. Știu lucrurile astea, le simt, înțeleg, nu sunt fraier.
Nu sunt prima dată luat de fraier, dar văd că mergem în continuare așa. Toate meciurile sunt importante, dar dacă iarăși se va întâmpla ca astăzi… Ne batem cu toată lumea, ce să facem? Un joc bun, în deplasare, nu am văzut vreo ocazie a celor de la UTA, un joc care trebuia să se termine la egalitate”, a spus Neagoe, la Digi Sport, după meciul de la Arad.
Citiți și: Petrolul, ca și eliminată din Cupa României, după înfrângerea categorică din meciul cu Universitatea Craiova
Pentru Petrolul urmează ultimul duel al anului pe „Ilie Oană”. Duminică, de la ora 15.30, „lupii” întâlnesc Universitatea Cluj și au nevoie de un rezultat bun care să-i mențină deasupra liniei roșii a clasamentului.
Foto: Seba Tătaru (sportpictures.eu) via fcpetrolul.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană