Echipa secundă a CSM BBA Petrolul a încheiat Faza I a Ligii I de baschet masculin cu o victorie clară. Ploieștenii s-au impus duminică, în Sala „Olimpia”, cu scorul de 76-60 împotriva formației CSM Corona 2 Brașov.
Meciul a fost controlat de la început până la final de jucătorii antrenați de Ionuț Ivan, care au intrat în avantaj încă din primul sfert, 24-15, și au menținut constant o diferență de 15–20 de puncte pe parcursul jocului.
Pentru CSM BBA Petrolul 2 au evoluat: R. Pătraru (20 puncte, 4×3), R. Mihalache (18), R. Movileanu (13, 1×3), Al. Dimov (7), V. Borcan (6), M. Necula (5, 1×3), F. Diaconescu (4), A. Suciu (3, 1×3), A. Bădicioiu, S. Ciulin, Oct. Ion și V. Ghiman.
Formația ploieșteană încheie Faza I pe locul al doilea în Grupa D, cu un bilanț de șase victorii și două înfrângeri. Conform regulamentului, în Faza a II-a, echipele „satelit” vor fi repartizate într-o grupă separată, urmând ca programul complet să fie stabilit ulterior.

