Categorie: Sport

bornescu petrolulPortarul Petrolului Mircea Bornescu a evoluat, o perioadă, la Rapid, adversara lupilor din etapa a 22-a. Acesta prefigurează un spectacol total în tribunele stadionului din Giuleşti.
„Va fi spectacol în tribune şi sper ca noi, jucătorii, să fim la înălţime. Mă bucur că meciul se va juca cu spectatori, pentru că, din punctul meu de vedere, fotbalul fără cei din tribună nu există. Eu am mai jucat în Giuleşti ca adversar al Rapidului, când eram la U. Cluj. Îi respect pe suporterii Rapidului, m-au susţinut necondiţionat când am fost acolo. Există un respect reciproc, dar asta nu va afecta în niciun caz prestaţia mea. Se întâlnesc cele mai frumoase galerii din România", a declarat portarul Petrolului.
„Cel mai important este să câştigăm noi. Vrem să jucăm cât mai bine, dar mie mi-ar conveni să batem şi cu 1-0 şi să luăm punctele", a adăugat Bornescu.

Back To Top