Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport

florin parvu 1Participantă pentru a doua oară consecutiv la UEFA Regions Cup, selecţionata de fotbalişti amatori a judeţului Prahova se pregăteşte pentru turneul din Bulgaria, la care participă după ce a câştigat, vara trecută, grupa de calificare din Turcia.


În cele două sezoane ale competiţiei organizate sub egida UEFA, pe banca tehnică a selecţionatei Prahova Muntenia s-au aflat mereu Decu Crângaşu şi Dorinel Beznea, asistaţi, la început, de Ştefan Preda, iar apoi, de Aurel „Joe" Panait. Cum ultimul a renunţat la fotbalul românesc şi s-a mutat în Germania, acolo unde activează ca antrenor la şcoală de fotbal, staful reprezentantei României în UEFA Regions Cup s-a întregit din nou.

Cel mai nou component al echipei tehnice este Florin Pârvu, antrenor al formaţiei Conpet Ploieşti.
„Va intra în pâine prin supervizarea antrenamentelor de la Strejnic. A urmărit mulţi jucători din judeţ, aşa că prezenţa lui nu poate fi decât benefică şi poate aduce o motivaţie suplimentară în pregătire", a declarat preşedintele AJF, Silviu Crângaşu.

Cel mai probabil miercuri, 27 martie, Prahova Muntenia va disputa un meci şcoală, la Strejnic, în compania formaţiei Conpet. „Cred că pot ajuta, voi colabora foarte bine cu cei doi antrenori care au fost la echipă încă de la prima participare europeană şi cred că această selecţionată care joacă într-o competiţie a UEFA poate reprezenta o rampă de lansare şi o provocare a carierei pentru orice jucător din eşalonul judeţean,", a declarat şi Florin Pârvu.

Prahova Muntenia va disputa turneul din Bulgaria în perioada 3-7 aprilie, urmând să întâlnească reprezentativele similare ale Bulgariei, Croaţiei şi Elveţiei.

Back To Top