Printre contrele zilnice cu MM Stoica, „NN", aşa cum îi spune oficialului stelist, fostul manager al Petrolului vorbeşte şi despre fosta sa echipă.
„Din punctul meu de vedere, Petrolul dispune de un lot bun. Cred că echipa se află pe drumul cel bun şi are şanse să prindă Europa. Mai sunt unele lucruri de pus la punct în ceea ce priveşte jocul, dar asta se va rezolva în timp", a declarat pentru APH Valeriu Răchită.
Despre Budescu
Întrebat despre zvonurile conform cărora Steaua ar fi interesată de Budescu, fotbalist pe care el l-a promovat la echipa mare a Petrolului, Răchită a precizat că mijlocaşul Astrei are toate şansele să devină unul dintre cei mai importanţi jucători din Liga I.
„L-am urmărit pe Budescu la toate meciurile şi, pentru mine, nu este surprinzătoare evoluţia lui. Şi încă nu se află la întreaga capacitate. Într-adevăr, eu l-am promovat la echipa mare, când avea 16 ani. Am urmărit la joc echipa de juniori din care făcea parte şi l-am chemat la echipa mare. Iată că am făcut şi lucruri bune la Ploieşti! Budescu poate juca la Steaua şi poate juca oriunde", a mai spus Răchită.
Ofertă din Cairo
În acest moment, Răchită nu are un angajament în fotbal şi se ocupă de afaceri. Dispune însă de oferte. Ultima vine din Cairo şi chiar a fost de refuzat! „Chiar ieri (n.r. – marţi) m-a contactat cineva pentru a prelua o echipă din campionatul egiptean. Am refuzat, desigur. Nu de alta, dar nu aveam unde să semnez contractul, pentru că au dat foc federaţiei", a încheiat râzând fostul manager al Petrolului.