Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

paul papp petrolul
Categorie: Sport
  • Fundașul ploieștenilor s-a remarcat în partida de luni seară, contra FK Csíkszereda, disputată pe stadionul „Ilie Oană”.
  • Papp a fost și unul dintre marcatorii care au contribuit la victoria galben-albaștrilor în meciul din etapa a X-a a Superligii.

 LPF a anunțat echipa ideală a etapei a X-a, în care l-a inclus și pe Paul Papp, desemnat de asemenea omul meciului în urma prestației din partida Petrolul - FK Csíkszereda, câștigată cu 2 - 0 de ploieșteni.

Citiți și: 

Echipa ideală a etapei a zecea din sezonul regulat:

PORTAR

Ștefan Lefter (Universitatea Cluj) - Ardelenii au bifat al doilea meci la rând fără gol încasat. Contra ilfovenilor, Lefter a avut șase intervenții.

FUNDAŞI

Andrei Dorobanţu (UTA Arad) – A marcat golul victoriei, a 500-a reușită de UTA în Superligă. A devenit un jucător important în sistemul gândit de Mihalcea.

Martín Pascual (Dinamo) – Din nou, fundașul dinamovist și-a trecut numele pe tabelă după o fază fixă excelent executată de Armstrong.

Paul Papp (Petrolul Ploiești) - Veteranul prahovenilor a contribuit cu un gol la cea de a șasea victorie a ploieștenilor din acest sezon.

Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) – Un nou meci colosal făcut de căpitanul oltenilor, care și-a condus echipa spre o victorie de-a dreptul spectaculoasă!

MIJLOCAŞI

Andrei Cordea (CFR 1907 Cluj) - Cel mai bun jucător al CFR-ului din duelul cu FC Botoșani, în care a fost la baza multor acțiuni ofensive realizate de colegii săi.

Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) – A jucat fără greșeală la centrul terenului. A marcat și un gol frumos.

Constantin Grameni (FC Rapid) – A făcut cel mai bun meci din sezonul curent. A înscris de două ori.

Cătălin Cîrjan (Dinamo) – O nouă evoluție solidă pentru liderul echipei care conduce clasamentul.

ATACANŢI

Assad Al-Hamlawi (Universitatea Craiova) – O nouă dublă într-un meci de referință pentru suporterii alb-albaștrilor!

Simon Elisor (Univesitatea Craiova) – Deși s-a aflat pe teren doar în ultima jumătate de oră, și-a trecut numele pe tabelă de două ori.

ANTRENORUL ETAPEI

Florin Maxim (Corvinul Hunedoara - FOTO) - A fost inspirat la schimbări, doi dintre cei introduși pe teren marcând golurile care le-au adus hunedorenilor prima victorie în deplasare.

Citiți și: Pauză și nu prea, pentru Petrolul. „Lupii” au programate două meciuri de verificare

Back To Top