Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

robert jerdea operație accidentare petrolul
Categorie: Sport
  • Atacantul de 22 de ani a fost operat, luni, la glezna piciorului drept, după accidentarea suferită în timpul unui antrenament, acum aproximativ două săptămâni, înaintea meciului contra FCSB.
  • Robert a anunțat că se simte bine și începe perioada de recuperare, care va dura, însă, câteva luni.

Atacantul de 22 de ani al echipei Petrolul, Robert Jerdea a fost operat luni, la o clinică privată din București, de dr. Raul Colța, specialist în chirurgie ortopedică. „Trebuia să dureze undeva la 3-4 ore, dar până la urma a ținut vreo 6! Cert este ca am ieșit din operație pe la 20.30, la fix cât să văd meciul!”, a spus acesta, mărturisind că a fost emoționat de gestul făcut de colegii săi, care i-au dedicat victoria obținută acum două seri în fața ciucanilor. „Le mulțumesc din suflet băieților! I-am simțit aproape de mine, chiar și de la distanță. Abia aștept să revin lângă ei și să ne bucurăm împreună de cât mai multe momente frumoase”, a transmis tânărul jucător.

Acesta a anunțat că începe deja recuperarea, care va dura, așa cum anticipa și tehnicianul Ricardo Sousa, până aproape de sărbători: „Vreo două săptămâni nu am voie să calc în picior, apoi, pentru o perioadă, o să port o cizmă ortopedică. Cu totul, în vreo 3 luni o să fiu apt de joc”.

Citiți și: Căpitanul echipei Petrolul, Paul Papp, în echipa ideală a etapei a X-a

Back To Top