Fortuna Brazi este pe cale să piardă lupta pentru promovare. De fapt, echipa antrenată de Edi Iordănescu mai are doar şanse matematice. Totul, după un singur meci: remiză cu Unirea Tărlungeni.
Formaţia prahoveană avea nevoie de victorie, de preferat la două goluri diferenţă, pentru a reface handicapul din tur, când a fost învinsă cu 1-0 la Tărlungeni. Şi ar fi reuşit, poate, dacă Fortuna, zeiţa capricioasă căreia i-a împrumutat numele, n-ar fi ţinut partea Unirii Tărlungeni. Ea şi portarul braşovenilor Florin Iacob au menţinut scorul alb în derbiul Seriei a VI-a.
Şi ca să vedeţi cum e fotbalul, în tur, echipa din Braşov se impunea cu 1-0, după un penalti obţinut şi transformat în prelungirile meciului. Vineri, la 0-0, Fortuna Brazi a avut lovitură de pedeapsă în minutul 90+5, dar a ratat-o, prin Buhuşi.
Momentul a fost de-a dreptul dramatic! Păcat că n-au venit mai mulţi ploieşteni la meci! Prin cuvinte, cu greu se poate descrie starea de spirit a jucătorilor celor două formaţii înainte şi după executarea penaltiului. Imaginaţi-vă că unii dintre jucătorii s-au aşezat în genunchi să se roage pentru golul victorios, prăbuşindu-se apoi, şocaţi, pe gazon, la ratarea loviturii.
Imaginaţi-vă că, în partea cealaltă, braşovenii invocau acelaşi Dumnezeu, mai ales că au considerat că arbitrul Adrian Cojocaru a judecat greşit faza, acordând lovitura de pedeapsă. Şi încercaţi să reconstituţi bucuria necontrolată, după ce prahovenii au ratat...
Acesta este fotbalul. Cumva, în ciuda tuturor previziunilor, Fortuna este pe cale să piardă o promovare ce părea un galop de sănătate. Unirea Tărlungeni nu este nicicum mai bună, dar, anul acesta a avut noroc. Şi, în afara Fortunei, a mai avut un aliat de nădejde: harababura din sistemul competiţional.
Cu un sigur pas greşit îţi rupi gâtul aproape sigur, pentru că, în nouă meciuri pe retur, ai şanse minime să te redresezi, în condiţiile în care tot ceea ce contează în serie este lupta în doi, iar celelalte echipe îşi permit să facă figuraţie.
Din acest motiv, Fortuna mai are doar şanse matematice la promovare. Mai joacă două meciuri, iar Unirea, patru. Iar braşovenii trebuie să piardă patru puncte pentru a scăpa printre degete promovarea. Ceea ce este destul de greu, ţinând cont de nivelul valoric al celorlalte echipe, dar, mai ales, de lipsa lor de motivaţie.
Fortuna Brazi – Unirea Tărlungeni 0-0
Stadion: „Astra". Spectatori: cca 800.
Arbitri: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi) – Andrei Constantinescu, Mircea Mihail Grigoriu (ambii din Bucureşti).
Observatori FRF: Bratu Caţaroş (Călăraşi), Eduard Dumitrescu (Piteşti).
Fortuna: C. Ion – Bilia (76 C. Gheorghe), M. Marin, A. Stoica, M. Mureşan (69 Tegzeş) – Cioinac – V. Munteanu (62 S. Mureşan), B. Minciună (cpt), Buhuşi – Mândruşcă (53 Antohi), Elek. Antrenor: Eduard Iordănescu.
Unirea: Fl. Iacob – Vlăsceanu, Căpăţână, Tatarciuc, Dobrea – Brujan – Pricop (87 B. Liţă), Cr. Cristea (58 Creţulescu), Iaru, Postolache (76 Toderaşcu) – L. Nicolae (cpt) (90+2 R. Balint). Antrenor: Balint Laszlo.
Cartonaşe galbene: Buhuşi (42), Elek (86) / Căpăţână (21), Cr. Cristea (24), Brujan (27), Iaru (68), Fl. Iacob (83), Toderaşcu (89), Tiut (89).
Cartonaşe roşii: -
Jucătorul meciului: Florin IACOB