- Scris de Radu CONSTANTIN
După ce au ratat primele două obiective ale sezonului, Supercupa şi Cupa României, baschetbaliştilor de la CSU Asesoft le rămâne să câştige titlul, cel mai important trofeu al sezonului.
Fostul antrenor al echipei Conpet Ploieşti Mugur Bolohan va fi numit în funcţia de vicepreşedinte al Clubului Sportiv Rapid Bucureşti.
Bolohan a pregătit echipa ploieşteană până în iarnă, atunci când postul său a fost preluat de către acualul antrenor, Florin Pârvu.
Fostul jucător al echipelor Rapid şi Dinamo urmează să intre în pâine la CS Rapid începând cu data de 1 mai.
În primul rând, Dan Capră, acţionar şi director general al clubului Petrolul, a văzut meciul de la Târgu Jiu în familie. La propriu! Asta pentru că în loja destinată oaspeţilor s-au aflat doar el şi familia sa. Faptul că nu a mai venit nimeni l-a surprins pe oficialul lupilor
Selecţionata Prahova Muntenia a încheiat turneul UEFA Regions Cup din Bulgaria pe locul al treilea, după ce a învins, în ultimul meci, reprezentativa Elveţiei, cu scorul de 1-0. Golul lui Bridinel, din minutul 54 al partidei, a fost, de altfel, singurul înscris de prahoveni în Bulgaria, după ce, în precedentele două partide, fotbaliştii antrenaţi de Decu Crângaşu şi Dorinel Beznea pierduseră cu South East Region (Bulgaria), cu scorul de 0-3, şi încheiaseră cu remiză albă partida cu Rijeka (Croaţia).
Cum bulgarii au pierdut ultimul meci din grupă, fiind învinşi de croaţi cu scorul de 5-0, Rijeka a trecut pe poziţia a doua în clasamentul final. Este însă doar o chestiune de palmares, deoarece, la turneul final merge doar prima clasată, Bulgaria, adică. De altfel, aceasta era deja calificată înaintea ultimului meci, după cele victoriile cu Prahova (3-0) şi Geneva (2-0) din primele două partide.
Prahova Muntenia – Geneva 1-0 (0-0)
Marcator: Bridinel (54)
Prahova: A. Catană – R. Catană, Petre, Ionescu, Ene - O. Gheorghe (29 Burloiu), Bărăgan, Micu, Munteanu - Ciobanu (45 Bridinel), Nae (89 Puiuleţ). Antrenori: Decu Crângaşu, Dorinel Beznea.
Geneva: Volpilhac (46 Pietrini) – Girod (Visentini), Prebndier, Fofan, Ciardo - Camara, Arifi, Dubosson, Borcard – Fonseca, Barbey (58 Meddour). Antrenor: Piero Bobbio.
Cartonaşe galbene: Micu (56), Burloiu (77), Nae (78)/ Fonseca (30), Visentini (42).
Arbitri: Hubert Siejewicz - Arkadiusz Wojcik (Polonia), Martin Venev (Bulgaria).
Observator UEFA: Cuervas del Real Luis (Spania).
Marcatorul primului gol de la Târgu Jiu, Hamza Younes, este suspendat pentru partida pe care Petrolul o va susţine sâmbătă, pe teren propriu, cu Gloria Bistriţa.
Tunisianul a încasat, cu Pandurii, cel de-al şaptelea cartonaş galben în acest sezon şi stă, automat, o etapă.
Hamza a marcat 8 goluri pentru echipa ploieşteană. În ultimele două partide, cu CFR şi Pandurii, atacantul tunisian a înscris de fiecare dată.
Totodată, trei dintre fundaşii Petrolului se află la limita suspendării: Geraldo, Alcenat şi Guilherme, toţi cu câte trei cartonaşe galbene la activ.
Vizibil supărat după înfrângerea cu Petrolul, antrenorul Pandurilor, Cristi Pustai, a remarcat jocul bun din prima repriză şi a precizat că echilibrul s-a rupt abia după ce ploieştenii au marcat şi cel de-al treilea gol.
„Am început bine, am dominat primele 35 de minute. Şi totuşi, la prima lor intrare în careu, am primit gol, apoi a venit acel 11 metri. Din nefericire, s-a accidentat şi Mingote şi a fost transportat la spital, deoarce simţea ameţeli. Avea ochiul tumefiat. Oricum, am venit iarăşi bine de la cabine, am reuşit să şi înscriem. Dar Petrolul a marcat din nou şi atunci s-a rupt echilibrul. Nu are rost să analizez meciul după 3-1, când am căzut din punct de vedere moral, însă, în restul timpului, nu cred că Petrolul a fost foarte mult peste noi", a declarat antrenorul Pandurilor.
Petrolul a marcat primul gol prin Hamza (39). Lovitura de pedeapsă despre care vorbeşte Pustai a fost acordată Petrolului în urma unui fault evident al lui Mingote la Hoban, rezultat, ce-i drept, şi cu accidentarea serioasă a portarului Pandurilor.
Penaltiul a fost transformat de Bokila. Tot centrafricanul a marcat şi golul al treilea, după o centrare a lui Hamza.
Petrolul s-a impus cu scorul de 3-1 la Târgu Jiu şi a urcat pe locul al treilea în clasament. Tehnicianul Cosmin Contra a ţinut să-şi felicite jucătorii, dar a lansat şi un avertisement: „N-am realuzat nimic! Mai sunt 9 etape!”
„A fost o victorie mare, am reuşit să câştigăm trei puncte foarte importante în faţa unei echipe care nu pierduse niciodată pe teren propriu. Timp de 35 de minute, am fost sufocaţi de Pandurii, ne-au făcut să avem unul unul dintre cele mai slabe jocuri din deplasare în acest campionat. Primul gol ne-a descătuşat, apoi a venit al doilea, nesperat după aspectul primei reprize. Eram sigur că, după pauză, Pandurii vor încerca să revină în joc, ceea ce au şi făcut. Îi felicit însă pe jucătorii mei pentru felul în care au gestionat jocul la 1-2 şi la 1-3. Nu le-am dat prea multe şanse. Este o victorie de moral, jucătorii au dat dovadă că au un caracter extraordinar şi nu pot decât să-i felicit”, a declarat antrenorul Cosmin Contra la conferinţa de presă de după meci.
Fortuna are punctaj maxim în stagiunea de primăvară şi după etapa a 18-a. Fotbaliştii pregătiţi de Edi Iordănescu s-au impus, vineri seară, cu scorul de 4-1 în partida cu Avântul Reghin şi aşteaptă cu încredere următorul meci de pe teren propriu: derbiul promovării, cu Unirea Tărlungeni, programat pe 26 aprilie.
Impresii
Pentru Fortuna, meciul cu Avântul Reghin n-a avut istoric. Sau a avut, dar acesta ţine, mai degrabă, de anumite aspecte „interne", pentru că o echipă precum cea a Reghinului cu greu ar fi putut realizat o surpriză pe stadionul „Astra". De altfel, în afara a doi jucători experimentaţi care au mai văzut „lumea", Vilmoş Stoica şi Levente Pereş, pentru ceilalţi, să joace un meci în nocturnă, pe un stadion de primă ligă, a reprezentat o experienţă plăcută. A spus-o antrenorul lor, Adrian Enyedi.
Acum, referitor la aspectele „interne" de care aminteam, trebuie că a fost interesant de văzut, pentru responsabilii Fortunei, cum se descurcă echipa fără patru dintre titulari, din moment ce Elek, Cioinac şi Năstase au fost suspendaţi, iar Vali Munteanu n-a fost forţat deoarece venea după o accidentare.
Ei bine, impresia „din afară" a fost că Fortuna s-a desfăşurat mai greu ca de obicei. Mai puţină presiune pe poarta adversă, pentru că a lipsit Elek, mai puţină siguranţă în faţa apărării, fără Cioinac. Însă în noroiul care a început să cuprindă încet, dar sigur, gazonul din „9 Mai", cei trimişi în teren şi-au făcut datoria. Desigur, adversarul n-a fost pe măsură, iar nivelul Ligii a III-a este slab. Şi, ţinând cont de toate aceste aspecte, doi jucători s-au făcut remarcaţi: Tudor Mândruşcă şi Mădălin Mureşan. Al doilea, mai mult decât primul, deşi Mândruşcă a fost cel care a reuşit deschiderea scorului. Mureşan, în schimb, a reuşit câteva faze spectaculoase la urcările în atac, din postura de fundaş stânga, a şutat la poartă şi a închis şi tabela, în minutul 79, când deja fusese trecut mijlocaş stânga.
Asta după ce antrenorul Edi Iordănescu a fost nevoit să-şi modifice planurile, deoarece Petean a fost eliminat, primind direct roşu, în urma unei intervenţii la mijlocul terenului.
La acel moment, în minutul 66, Fortuna conducea deja cu 3-0, încă de la pauză, pentru că, după Mândruşcă, Buhuşi (34) şi Danci (44) au marcat din lovituri libere.
Avântul a redus din hadicap, dintr-un penalti transformat de Puşcaş, elegant, cu scăriţă (72), însă şapte minute mai târziu, Mureşan stabilea scorul final, trimiţând cu capul, plasat, din interiorul careului mare.
Dubii la eliminare
Fortuna este printre puţinele echipe din Liga a III-a care ţin conferinţă de presă după meciurile de pe teren propriu. De această dată, antrenorul Edi Iordănescu n-a mai venit, invocând o problemă personală. L-a suplinit preşedintele Virgil Munteanu. „Prima repriză a fost frumoasă, ne-a mulţumit, ţinînd cont că ne-au lipsit patru titulari. În cea de-a doua a fost ceva mai greu, pentru că starea terenul s-a înrăutăţit. De asemenea, vreau să văd dacă eliminarea a fost justă, pentru că am ceva dubii. Mergem înainte, obiectivul este clar, promovarea", a declarat oficialul echipei prahovene.
Iordănescu şi Răchită, „în gura" galeriei
Fostul selecţioner Anghel Iordănescu a venit din nou pentru a-şi vedea fiul la lucru. De data aceasta a fost inclus şi în repertoriul fostei galerii a Astrei care susţine, acum, Fortuna. Numele acestuia a fost scandat, de două ori, iar Iordănescu - tatăl- a răspuns politicos, făcându-le cu mâna.
La lojă, lângă Iordănescu a stat şi Vivi Răchită. Galeria Fortunei i-a scandat şi lui numele.
Fortuna Brazi – Avântul Reghin 4-1 (3-0)
Stadion: Astra. Spectatori: cca 300
Arbitri: Eduard Ioniţă – Florin Iacob, Erchian Ionus (toţi din Constanţa)
Obs: Augustin Deleanu, Costel Băntescu (Bucureşti)
Fortuna: C. Ion – Bilia, A. Stoica (83 A. Gheorghe), M. Marin, M. Mureşan – Crosman 6, Minciună (46 Petean), Danci, Buhuşi (59 S. Mureşan) – Antohi (67 Tegzeş), Mândruşcă. Antrenor: Edi Iordănescu.
Avântul: Demian – Toncean, R. Dan, Merdariu, Catarig – Murar, Pereş (85 Szigmond), Bucin, Truţă (67 Gherghely) – V. Stoica (64 R. Stoica), Puşcaş. Antrenor: Adrian Enyedi.
Marcatori: Mândruşcă (11), Buhuşi (34), Danci (44), M. Mureşan (79) / Puşcaş (72-pen)
Cartonaşe galbene: Mândruşcă (42), Marin (63), Bilia (71), M. Mureşan (90+1) / Murar (89)
Cartonaşe roşii: Petean (66)
Jucătorul meciului: Mădălin MUREŞAN
*În celelalte două partide ale etapei s-au consemnat următoarele rezultate:
Conpet Ploieşti - FC Zagon 0-0
Civitas Făgăraş - Unirea Tărlungeni 1-3
Marcatori: Surducan (90) / Nicolae (6), Tatarciuc (61), Pricop (73)
Prahova Muntenia a remizat, vineri, scor 0-0, în cel de-al doilea meci al grupei de calificare la turneul final al UEFA Regions Cup disputat împotriva echipei croate Rijeka.
Formaţia antrenată de Decu Crângaşu şi Dorinel Beznea nu mai are nicio şansă la primul loc acontat deja de reprezentanta Bulgariei, care va merge în ultimul act, fiind singura formaţie din grupă care are deja două victorii (3-0 cu Prahova Muntenia şi 2-0 cu Geneva).
Deşi a intrat pe teren într-o formulă schimbată faţă de meciul precedent din Bulgaria, singura problemă remediată de Prahova a fost apărarea. Selecţionata de fotbalişti amatori a judeţului n-a mai primit gol (Alexandru Catană a avut mai multe intervenţii bune), dar nici n-a marcat. De altfel, reprezentanta României este singura echipă din grupă care n-a apucat să înscrie.
Rămâne ultimul joc, cel cu elveţienii de la Geneva, care nu mai contează decât în lupta pentru poziţia secundă în grupă, cu condiţia ca Rijeka să nu învingă Bulgaria în ultimul meci. Prahova Muntenia ocupă ultimul loc, cu un punct. Tot 1 punct are şi Geneva, în timp ce Rijeka a adunat două.
Prahova Muntenia – Rijeka 0-0
Prahova Muntenia: A. Catană – Costache (46 Nae), Ionescu, Petre, Nincă - R. Catană, Bărăgan (cpt), Micu, Ene (82 Munteanu) - Ciobanu, Bridinel (69 Puiuleţ). Antrenori: Decu Crângaşu, Dorinel Beznea.
Rijeka (Croaţia): Baricevic (cpt) - Duracak, Nenadic, Linic, Miculinic - Pavic, Mance - Basa (46 Poropat), Cianci (84 Grbac), Kapular (46 Tucakovic) - Pericic Antrenor: Mladen Ivancic.
Cartonaşe galbene: Ionescu (31) A. Catană (50), Nincă (83)/ Miculinic (40), Tucakovic (71), Poropat (74), Pericic (87)
Cartonaşe roşii: -
Arbitri: Jari Jarvinen (Finlanda) – Sami Nykanen (Finlanda) și Martin Venev (Bulgaria); Observator UEFA: Gerard Perry (Irlanda).