Sala de judo din Ploiești a găzduit duminică etapele a 2-a și a 3-a ale Campionatului Național pe Echipe Mixt – Euroregiuni „U14”, competiție la care au participat echipele CSM-CFR-CSȘ Ploiești, AJJ Dâmbovița și AJJ Argeș.
Echipa de handbal feminin alPHa Prahova, aflată într-o formă excelentă la începutul sezonului, a bifat cea de-a treia victorie consecutivă. Prahovencele s-au impus în deplasare la Știința Bacău, cu scorul de 35-18.
Competițiile interne de fotbal se întrerup pentru două săptămâni, perioadă în care echipele naționale vor disputa meciuri în calificările pentru competițiile mondiale și continentale.
În acest interval, trei jucători ai formației FC Petrolul Ploiești au fost convocați la reprezentativele naționale: Yohan Roche (Benin), Alin Boțogan (România U21) și David Paraschiv (România U20).
Cei mai tineri atleți ai clubului CSM Ploiești, pregătiți de antrenoarea Maria Sîrbu, au obținut cinci medalii la competiția „Cupa de Toamnă”, desfășurată sâmbătă la Sala „Ioan Soter” din București.
FC Petrolul 2 a obținut cea de-a doua victorie din actuala ediție de campionat, învingând vineri Unirea Braniștea cu scorul de 6-2, la Strejnic, în etapa a 7-a din Seria 2 a Ligii a III-a de fotbal.
Sportivii secției de kempo a CSM Ploiești au obținut trei medalii la Cupa României de Submission, competiție desfășurată sâmbătă la Sala „Apollo” din București.
Petrolul a câștigat partida din deplasare cu FC Argeș, revelația acestui sezon din Liga I.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Chică-Roșă. Este doar cea de-a doua victorie a ploieștenilor în campionat. Prima a fost cu Metaloglobus, în etapa a 3-a.
Stadionul „Ilie Oană” rămâne parte a circuitului echipei naționale de fotbal a României.
„Tricolorii” se întorc pe arena din Ploiești pentru partida cu San Marino, contând pentru etapa a 10-a a Grupei H din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal 2026.
Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău a găzduit, la finalul săptămânii trecute, Finala Campionatelor Naționale Individuale de Judo Ne Waza pentru Juniori 3 – U16 și Copii 1 – U14.
Competiția de judo a reunit 286 de sportivi de la peste 80 de cluburi din întreaga țară.