De vineri până luni (6-9 iunie 2014), în minivacanţă de Rusalii, Târgul cu Bunătăţi se deschide la Sinaia, în Parcul Dimitrie Ghica. La standurile producătorilor veţi găsi brânzeturile producătorilor din Fundata, Cristianu, Zagra, dar şi brânză maturata Sambrunia, unicat în România, adusă de Petru Miclos din Folt (HD), de la Asociaţia Humanitas, pâine de casă cu crusta crocantă şi cârnăciori, şunculiţe şi afumături de la Rupea.
Înainte de a degusta toate aceste bunătăţi, trebuie să treceţi pe la Domnul Chise, pentru o gură de palinca bihoreană adevărată şi pentru una de vin de la Mizil. Lângă atâtea brânzeturi, şunculiţe şi palinca, se potrivesc de minune legumele cultivate de familia Ştefan din Bucşani de Dâmboviţa.
Pe lângă surprizele dulci pe care copii le vor găsi la Târgul cu Bunătăţi, atelierele "Pasiuni şi meşteşuguri pentru copii", pe care le veţi găsi în aceeaşi locaţie, vor fi o încântare atât pentru ei, cât şi pentru părinţi.
Organizatorii au oferit detalii despre atelierele GRATUITE, astfel: "cât timp copii meşteresc la roata olarului (vineri), pictează măşti şi suporturi pentru lumânări (vineri-luni), tes la gherghef semne de carte (vineri-luni), migălesc la bijuterii din piele (sâmbătă şi duminică) sau învaţa să picteze pe tricourile pe care şi le aduc (duminică), părinţii se pot plimba prin parcul înflorit şi plin de istorie sau pot degusta şi cumpăra bunătăţile din târg. Copiii vor fi încântaţi că au învăţat lucruri noi de la artişti şi meşteri populari, dar şi pentru că vor putea pleca acasă cu obiectele lucrate de ei", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.
Program Târgul cu Bunătăţi:
Vineri - duminică: 9.00- 20.00;
Luni: 9.00-13.00
Program Ateliere GRATUITE "Pasiuni şi meşteşuguri pentru copii"
Vineri - duminică: 10.00-15.00;
Luni: 10.00 -13.00
Evenimentul este susţinut de Primăria oraşului Sinaia şi Centrul Cultural "Carmen Sylva" din localitate.