Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Tineri antreprenori de succes pleacă din România
Categorie: Timp liber

România pierde în continuare oameni cu inițiativă care decid să își facă un viitor în altă parte. Exemplul de acum vine din Bihor, unde o tânără familie își mută afacerea de succes în Elveția. „Nu este o decizie ușoară că plecăm. Practic, acolo începem de la nimic, avem know-how, știm cum se face și știm deja mulți pași pe care acum 10 ani nu-i știam. În Elveția până acum am primit mult sprijin din partea autorităților”, povestesc oamenii citați de digi24.ro

Simona și Nelu Bișboacă au 42 de ani, doi copii și o afacere lângă Oradea în care au investit aproape 1 milion de euro. Ea este cercetător și deține mai multe brevete de invenție, pe baza cărora a lansat pe piață câteva produse foarte căutate. De exemplu, a creat un antioxidant natural obținut din sâmburi de struguri. Împreună cu soțul a început producția în 2011, iar din 2017 deține o hală cu aparatură de ultimă generație. Acum toată producția se va muta în Elveția.

„De 20 de ani am muncit aici cu speranțe. Mai avem 20 de ani de muncă și parcă am vrea o certitudine. Am auzit de foarte multe persoane care vor să plece, de aceeași generație cu noi”, povestește Simona Bișboacă pentru dursa citată.

Citește și: Consiliul Concurenței are indicii potrivit cărora Orange și RCS&RDS ar fi impus “un tarif excesiv”

 

Back To Top