Runa vine, astăzi, cu schimbări, transformări, scoate la suprafață frici, dar și rezolvări profunde. Este susținută de Kenaz care ne ajută să fim creativi și entuziasmați, astfel încât vom găsi cele mai bune soluții la toate provocările care apar.
Eihwaz este copacul vieții, Yggdrasill, Arborele Cosmic ce susține întregul univers cu cele nouă lumi ale sale, care își păstrează rădăcina în pământ și crengile în înaltul cerului. Eihwaz prevestește o creștere spirituală și intelectuală. Este nevoie să ne îndepărtăm de rutină și să încercăm mai multe lucruri. Runa Eihwaz indică o protecție divină pentru atingerea scopurilor ceea ce face ca și obstacolele sau întârzierile să poată fi exploatate în avantajul nostru. Eihwaz indică, în final, o rezolvare a situației conflictuale, dar numai pe bază de prevedere și perseverență în direcția cea bună. De asemenea, poate indica o mutație în bine și rezolvarea unor probleme neglijate prea mult timp.
Kenaz vine cu forța focului, căldura inimii, cu pasiune, creativitate, intuiție, înțelepciune, inspirație și iluminare. Apariția lui Kenaz într-un tiraj este de bun augur pentru că, indiferent de obstacolele și problemele cărora acesta trebuie să le facem față, runa indică o protecție divină, o serie de întâmplări benefice, atât de natură materială, cât și spirituală, care ne vor deschide noi orizonturi și oportunități.
Eihwaz ne arată o forță cosmică transformatoare a timpului, o necesitate înțeleasă, răbdare, sinteza contrariilor, impulsul care determină o acțiune sau o dorință. Ne oferă putere și ajutor în comunicare, dar și ușurință în traversarea schimbărilor. Eihwaz ne poate avertiza și asupra unei predispoziții spre suferințe fizice, traversarea unor momente dificile, necesitatea unei evaluări juste a dificultăților. Este nevoie de precauție sporită asupra grabei nejustificate.
VEZI ȘI: RUNA MAGICĂ. INGWAZ și ELHAZ, creativitate și energie pentru a rezolva provocările zilei
Kenaz vine cu posibilitatea unui act creator, a unui nou început, cu vitalitate și victorie. Kenaz tratează anxietățile și depresiile, ne aduce lumină, energie, poftă de viață pe fondul unei bune înțelegeri a lumii și a universului, dar și pentru transmiterea ideilor noastre. Totodată, este o rună a prieteniei, care desemnează deseori o nouă cunoștință. Ezoteric, este runa care asigură legătura dintre patronii spirituali și ființa umană. În ultima poziție dintr-un tiraj, Kenaz ne asigură că suntem în siguranță și beneficiem pe deplin de sprijinul Providenței, indiferent de primejdiile prin care trecem.
Sfatul runelor:
Astăzi este necesar să avem răbdare pentru că toate amânările sunt în favoarea nostră. Să folosim acest timp cu înțelepciune pentru că norocul și intuiția sunt la cote înalte. Să încercăm să nu ne autoiluzionăm și să privim toate provocările ca pe rezolvări pentru care avem toate abilitățile necesare și suntem susținuți.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.