Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Timp liber
bazarul-copiilorBazarul Copiilor – Ediţia a treia de primăvară se va desfăşura în data de 5 mai 2012, între orele 16.00-19.00, la Sala Sporturilor din Ploieşti, în zona Turnului de Paraşutism.

La eveniment vor participa aproximativ 100 de copii, însoţiţi de părinţii acestora. Fiecare copil va avea dreptul să expună pe o pătură jucării, cărţi, hăinuţe, CD-uri etc. la care este dispus să renunţe. Lucruşoarele vor fi vândute la preţuri modice (bani ce vor ajunge în puşculiţele micilor vânzători) şi, de asemenea, copiii vor putea face schimb de jucării între ei, iar lucrurile rămase vor fi donate către Spitalul de Psihiatrie Voila (pentru copiii abandonaţi la naştere aflaţi în acest spital). De asemenea, în cadrul acestui proiect va fi sprijinit Mihai Oncioiu, un băieţel de trei ani diagnosticat cu autism. Proiectul are ca scop educarea copiilor într-un spirit altruist şi, în acelaşi timp, aceştia vor învăţa faptul că lucrurile au o valoare materială (noţiunea de bani şi de vânzare-cumpărare), cu atât mai mult cu cât unii copii au tendinţa de a nu renunţa sub nicio formă la obiectele ce le aparţin.

Ediţiile anterioare s-au bucurat de un real succes în rândul participanţilor, aceştia aşteptând cu nerăbdare următoarea ediţie.

Proiectul este iniţiat de Cristina Toma şi de Mădălina Corciu din Ploieşti, fiecare dintre ele mamă a câte trei copii, ce doresc să creeze o strânsă comunitate în rândul mamelor prahovene, având ca scop corecta informare şi, mai ales, propagarea unor idei şi concepte corecte şi bine informate în ceea ce priveşte educaţia copiilor.

Regulament


  1. Intrarea la Bazarul Copiilor în calitate de cumpărător este liberă şi presupune respectarea unor reguli elementare de bun-simţ privind curăţenia şi încadrarea în normele de conduită.
  2. Pentru a avea calitatea de vânzător, participanţii trebuie să respecte următoarele reguli:

-         Să poarte la vedere ecusonul primit de la organizatori;

-         Să-şi expună lucrurile pe o pătură sau pe o măsuţă pliantă;

-         Să expună spre vânzare numai lucruri de calitate bună sau foarte bună;

-         Să vândă lucrurile la preţuri de bun-simţ;

-         Să vândă numai lucrurile proprii, iar nu pe cele ale părinţilor sau prietenilor. Copiii sub trei ani pot fi reprezentaţi de părinţii lor, însă numai cu participarea obligatorie şi a copilului. Se acceptă spre vânzare şi obiecte de puericultură, cum ar fi: biberoane, sterilizatoare, încălzitoare pentru biberoane, cărucioare şi orice accesorii folosite pentru creşterea şi educarea copiilor;

-         Să respecte regulile general-valabile de conduită;

-         Să păstreze curăţenia pe tot parcursul desfăşurării evenimentului;

-         Să lase curat în urmă în momentul părăsirii spaţiului unde şi-au desfăşurat activitatea.

3. Nerespectarea oricăreia dintre aceste reguli poate atrage după sine una dintre următoarele sancţiuni:

-         ridicarea calităţii de vânzător;

-         interzicerea participării la ediţiile viitoare ale Bazarului Copiilor.



Organizatorii Bazarului Copiilor nu îşi asumă responsabilitatea privind comportamentul neadecvat al participanţilor. Singurii responsabili pentru comportamentul şi siguranţa copiilor sunt părinţii acestora.

Organizatorii nu percep nicio taxă pentru participarea la Bazarul Copiilor, iar volunarii ce doresc să sprijine evenimentul nu sunt remuneraţi.

Back To Top