• Runa Magica ne prevestește o zi bună, în care avem succes, colaborări frumoase, beneficiem de energie pozitivă și suntem activi, iar comunicarea și parteneriatele sunt încurajate.
• Sowilo este runa Soarelui, care ne arată că ziua stă sub semnul victoriei, a puterii și vindecării, este o zi bună pentru însănătoșire și dezvoltare.
• Runa Elhaz confirmă astăzi energia, puterea, voința și îndrăzneala, iar parteneriatele sau sub semnul încrederii și al loialității.
Runa Sowilo este benefică, fiind considerată runa victoriei, ce reprezintă fulgerul energiei divine sau razele solare. Apariția ei într-un tiraj arată că, în acțiunile noastre, putem învinge ușor toate obstacolele, întrucât ne bucurăm de sprijinul ierarhiilor celeste. Sowilo exprimă victoria obținută prin acțiune, hotărâre și asigurată de o mare vitalitate, depășirea obstacolelor și dificultăților în realizarea ideilor și dorințelor. Runa simbolizează entuziasm, generozitate, vindecare, mare putere de recuperare și vitalitate regăsită. De asemenea, ne putem aștepta la preluarea unei responsabilități importante sau la recunoașterea capacităților noastre, avem parte mare de noroc, mai ales în călătorii. Atenție, însă, este nevoie să fim realiști și să nu ne lăsăm înșelați de lucruri care par prea frumoase.
CITEȘTE ȘI: Maratonul educației medicale ajunge la Colegiul Spiru Haret din Ploiești
Este urmată de runa Elhaz, simbol al mișcării, al energiei, ea ne indică putere, comunicare, voință, îndrăzneală, dar și loialitate. Simbol al progresului, tranziției și schimbării anticipate, Elhaz evocă evoluția, deplasările, mutările spre bine și cere o deschidere veritabilă de spirit, de obicei printr-un început subit, neașteptat. Este runa parteneriatelor și a echipelor, care ne indică și cariera, munca, misiunea personală, prieteniile, care astăzi stau sub semnul fidelității.
Astăzi, Elhaz ne anunță o dezvoltare gradată, un progres constant și sigur însoțit de armonie. Avansăm împreună cu anturajul apropiat, respectând individualitatea fiecăruia. Primim ajutor în rezolvarea problemelor și apar asocieri fructuoase. Totuși, este nevoie să fim atenți la evenimentele neprevăzute și să le abordăm cu istețime.
Sfatul runelor:
Runa Magica ne pune în gardă, astăzi, asupra exceselor și a dorinței de a reuși prea repede. Va fi nevoie să nu confundăm entuziasmul cu impulsivitatea. Este o zi în care învățăm să avem încredere în ceilalți și să ne exprimăm calitățile fără să urmărim ambiții nemăsurate. Runa Magica ne mai avertizează asupra riscului de agitație mentală și fizică, ne confruntăm cu scopuri multiple și dispersate, avem tendința de a fugi din fața situațiilor dificile. Este momentul să ne controlăm emoțiile, iar schimbările ne provoacă spre o cale nouă, diferită, dar mult mai potrivită pentru evoluția noastră.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană