• Astro aspectele zilei ne arată posibilități mari de satisfacții sufletești venite din partea familiei sau a anturajului foarte apropiat, prin dovezi de loialitate, dar și susținere morală, bazată de valori bine conturate.
• Este o zi bună pentru prietenie, dar care presupune prudență și claritate în comunicare pentru a nu fi înțeleși greșit, grija de a nu-i răni pe cei din jur și mai ales eforturi pentru detensionarea unor situații conflictuale.
• Astro vibrația zilei ne influențează cu forță și fermitate în luarea celor mai bune decizii pentru cei dragi, dar și investiții în zona domiciliului. Iată cum sunt conturate zodiile.
Berbec – Dialogul deschis și exprimarea dorințelor sufletești sunt astro favorizate, cei dragi sunt suficient de deschiși pentru susținerea sufletească, ajutor din jur în concretizarea reușitelor zilei.
Taur – Astro avertismente în zona principiilor, unele idei necesită adaptarea la noile vremuri, așa că uneori schimbarea este binevenită, deschidere mai mare la opiniile și sfaturile celor din jur, mai ales în zona iubirii.
Gemeni – Relațiile tensionate sunt resimțite mult mai acut astăzi, astro susținere pentru diplomație și armonizarea cu părerile celorlalți, încredere mai mare în forțele proprii.
Rac – Tensiuni interioare, emotivitate și nervozitate care se cer a fi descărcate, conjuncturile astro arată riscuri în cazul grabei și a impulsivității, atenție la toate etapele rezolvărilor de azi.
Leu – Atenție sporită la comunicare, astro avertismentele privesc nevoia de diplomație și mai ales de claritate în mesaje pentru a fi înțelese adevăratele intenții.
CITEȘTE ȘI: MERIDIAN: Festivalul internațional de muzică nouă la Filarmonica Ploiești
Fecioară – Sensibilitate sporită la opiniile din jur, păreri ușor influențabile, de evitat adoptarea unor opinii care nu sunt în reală armonie cu propriile convingeri, de evitat semnarea actelor.
Balanţă – Astăzi prietenii sunt sursa satisfacțiilor sufletești, susținerea anturajului, cei din jur sunt gata de a oferi ajutorul pentru rezolvarea unor situații dificile.
Scorpion – Astro susținerea se reflectă în zona prieteniilor și a negocierilor, parteneriatele încheiate astăzi sunt favorabile și pe termen lung, șarm cu apreciere socială.
Săgetător – O zi cu eficiență în ceea ce privește documentarea, oficializarea unor colaborări, semnarea unor acte pentru demersuri pe termen lung, chef de distracție.
Capricorn – Avertismente astro privind conflictele, de evitat orice contrazicere sau divergențe de opinie care, astăzi, pot degenera, concentrare mai mare pe gândire pozitivă și activități relaxante.
Vărsător – Astro aspectele evidențiază, astăzi, riscuri mari în cazul exceselor de orice fel, dar mai ales al celor alimentare pentru că sănătatea digestivă este fragilă, nevoie de protejare de stres și agitație de orice fel.
Peşti – Răbdarea și calmul sunt atributele zilei, detașare de orice noutăți și schimbări, nevoia de liniște interioară, o zi astro prielnică pentru vindecare fizică și emoțională.
CITEȘTE ȘI: Pictorița Maria Urian: Culoare vibrantă cu subtilități de sensibilitate
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană