• Runa Magica ne arată o zi a extremelor, în care avem energie și forță, avem intuiție și creativitate, dar în care putem face sacrificii pentru cei din jur sau riscăm să cădem pradă iluziilor și visurilor deșarte.
• Kenaz este runa focului, care ne arată lumină, creativitate, inspirație și care ne atrage atenția astăzi asupra unor situații care ne pot face să tragem ponoasele de pe urma greșelilor celor din jur.
• Runa Laguz reprezintă apa, subtilitățile, puterea subconștientului, dar și riscul de confuzie și gânduri negative.
Runa Kenaz este o rună deosebit de benefică, fiind un indicator al puterii, energiei și forței. Pentru popoarele nordice, Kenaz simboliza elementul foc și căldura inimii. Apariția ei ne arată că, indiferent de obstacolele și problemele cărora trebuie să le facem față, avem protecție divină. În general, runa anunță o serie de întâmplări benefice, atât de natură materială, cât și spirituală, care ne vor deschide noi orizonturi și oportunități. Astăzi, runa ne avertizează asupra riscului de sacrificii materiale pentru cei apropiați, putem fi duși în eroare de falși prieteni și ajunge țapul ispășitor pentru greșelile acestora. Runa Kenaz ne atrage atenția și asupra parteneriatelor pentru că o ofertă de colaborare sau o asociere dubioasă trebuie refuzată. În cazul unei implicări în afaceri riscante cu partenerii neloiali, avem sprijinul divinității, dar este momentul să ne desprindem de trecut și să începem conturarea unor noi proiecte.
CITEȘTE ȘI: CUNOSCUTUL CRITIC DE ARTĂ PAVEL ȘUȘARĂ ÎȘI LANSEAZĂ LA PLOIEȘTI STUDIUL-ESEU „BRÂNCUȘI”
Este urmată de runa Laguz, care simbolizează apa, emoțiile, fricile, subconștientul, gândurile ascunse, revelațiile, intuiția. Laguz reprezintă sensibilitatea, receptivitatea, dar și adaptabilitatea, perspicacitatea și forța invizibilă. Uneori, runa este indicatorul unor abilități psihice certe sau o ghidare clară din partea puterilor superioare. Runa ne atenționează astăzi să evităm excesele prin comportamentul nostru. Există riscul de confuzie, iluzie, tentația de a face exact ce nu trebuie ori faptul că dorim să rezolvăm problema pe o cale facilă în aparență, ceea ce ne-ar pricinui numai necazuri. Astăzi, runa Laguz poate indica și probleme sau resentimente din partea unei femei.
Sfatul runelor:
Runa Magica ne asigură astăzi că putem miza pe norocul nostru, vom fi avertizați la timp de intuiția proprie sau de prieteni, în cazul apariției unui pericol iminent. Runa Magica ne pune în gardă împotriva îndoielii de sine și a gândurilor negative, mai ales dacă refuzăm schimbarea sau încrederea în a ne autocunoaște. Ne folosim intuiția ca pe un radar și vom putea aprecia situația dintr-un unghi nou. Ne ascultăm dorințele profunde și nu ne îndoim de propriile capacități și calități, acordăm atenția cuvenită „vocii interioare”.
CITEȘTE ȘI: FOTO &VIDEO TÂRGUL MEȘTEȘUGURILOR TRADIȚIONALE: MEȘTERI POPULARI AU ADUS VECHILE ÎNDELETNICIRI LA ORAȘ
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană