• Runa Magica ne arată o zi în care ne putem confrunta cu unele situații incomode, ni se arată unde greșim, astfel încât să fim corectați și putem să întâmpinăm anumite momente frustrante din cauza unor persoane care complică problemele pe care dorim să le rezolvăm.
• Naudhiz este runa lipsei, a sărăciei, care ne indică rezistențe sau piedici și care ne obligă la eforturi suplimentare.
• Runa Ehwaz reprezintă drumul nostru personal, dar și parteneriatele, colaborările, prieteniile, munca, supuse, astăzi, unor frustrări sau tensiuni care ne forțează să schimbăm strategia abordării dificultăților.
Runa Naudhiz indică astăzi unele piedici, amânări în atingerea scopurilor nostre, necesitatea de a depăși unele momente de criză sau o dureroasă, dar necesară lecție de viață. Semnificația runei este aceea de a depăși cu răbdare toate constrângerile și limitările impuse din afară sau de „a măsura de două ori înainte de a tăia o dată”. Naudhiz ne arată și traversarea unui stres emoțional înregistrat ca urmare a faptului că îndeplinirea dorințelor nu ne ajută în evoluția noastră spirituală. Este simbolul unei perioade stresante, dar o bună mobilizare ne poate face mai puternici. Runa ne atenționează că vom avea opțiuni limitate și situații incomode pe care le vom depăși numai părăsim la timp calea greșită.
Este urmată de runa Ehwaz, care semnifică echipele, colaborările, cariera, misiunea personală, dar și capacitatea noastră de a ne mișca, conexiunea pe care o avem cu potențialul nostru de a ne atinge scopurile. Ehwaz evocă evoluția, deplasările, mutările spre bine și cere o deschidere veritabilă de spirit, de obicei printr-un început subit, neașteptat. Runa ne atrage atenția astăzi, asupra unor pericole neașteptate pe care vom fi nevoiți să ne evităm cu istețime. Există posibilitatea unei deplasări îndepărtate care presupune anumite frustrări. Runa ne avertizează să nu ne amestecăm în schimbări decisive pentru că, în faza actuală, această implicare ar putea doar complica situația. Este o zi în care tratăm problemele cu precauție, ne protejăm sănătatea fizică și psihică.
Sfatul runelor:
Runa Magica ne asigură, astăzi, că stă numai în puterea noastră să atingem țelul pe care ni l-am propus, însă este necesară schimbarea strategiei. Runa Magica ne pune în gardă împotriva agitației mentale și fizice, ne confruntăm cu scopuri multiple și dispersate, dorim să fugim din fața situației dificile. Este momentul să ne controlăm emoțiile și să fim realiști asupra raportului dintre dorință și posibilitate.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană