Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Timp liber

mere prajiteUn desert rapid goarte gustos, care se prepară foarte repede şi cuvintele sunt de prisos. Încercaţi!!!
Ingrediente:
Pentru 4 persoane aveţi nevoie de:
2 mere, curăţate de coajă, de sâmburi şi tăiate felii,
50 g unt sau margarină,
100 g zahăr (cel brun ar fi mai indicat, dacă-l aveţi la îndemână),
scorţişoară,
nucşoară,
un vârf de cuţit de sare,
îngheţată – pentru varianta "de dulce".
Încingeţi untul la foc mediu într-o tigaie cu fundul gros, suficient de mare încât feliile de măr să încapă pe un singur strat. Presăraţi sarea, ca să nu stropească şi, când s-a încins suficient (atenţie: untul nu trebuie să-şi schimbe culoarea!) puneţi zahărul uniform, iar peste el merele.
Amestecaţi cu grijă și cu o lingură de lemn până când merele s-au acoperit uniform cu siropul care s-a format.
Presaraţi scorţişoara şi nucşoara, continuând amestecarea, ca să se omogenizeze şi ele în sos. Reduceţi puţin focul şi continuaţi călirea până când merele s-au înmuiat, iar sosul a scăzut puţin.
Stingeţi focul, lăsaţi câteva minute să se răcorească
Pentru varianta "de dulce" - după poftă sau preferinţe - puneţi îngheţata în cupe, adăugaţi feliile de mere prăjite şi serviţi. Cantitatea de zahăr e orientativă şi în funcţie de cât de dulci sunt merele. Puteţi înlocui nucşoara cu coajă rasă de citrice, sau puteţi adăuga un strop de rom.

Back To Top