În aşteptarea zilelor sufocante, puteţi prepara din timp un sirop de fructe de pădure, puţin diferit, chiar dacă nu aveţi la îndemână fructele necesare.
Ingrediente:
-o cană de zahăr,
-un plic cu ceai de fructe de pădure - se recomandă în acest caz ceaiul de fructe uscate ce pot fi uşor de identificat,
-o lămâie.
Mod de preprare:
Într-un vas se pune ceaiul de fructe cu două căni de apă, se lasă să clocotească, apoi se lasă la infuzat 10-15 minute.
Pentru un plus de savoare sau pur şi simplu pentru diversificarea aromelor, în timpul preparării ceaiului, puteţi adăuga câteva cuişoare, sau un baton de scorţişoară – după gust şi preferinţe.
Între timp, în alt vas, se pune la fiert zahărul cu o cană de apă şi se fierbe până se leagă siropul de zahăr. După ce s-a legat siropul, se adaugă peste el ceaiul de fructe de pădure, strecurat bine, şi se continuă fierberea, până când se îngroaşă din nou compoziţia. Se adaugă zeama de lămâie, se mai lasă să clocotească puţin, apoi se lasă să se răcească siropul astfel obţinut.
Pentru un pahar de suc delicos şi răcoritor siropul acesta se diluează în proporţie de 1/6 – o parte sirop şi 6 părţi apă mineral.