Ochelarii fac parte din viaţa noastră. Deoarece, pentru cei mai mulţi dintre noi, vine o vreme când îi folosim pentru a ne corecta vederea sau a ne proteja de soare, este bine să ştim câteva repere atunci când ne alegem ramele.
În trecut, ochelarii erau un semn al muncii intelectuale, al îmbătrânirii sau un simbol al tocilarilor. Cu timpul, datorită designului modern, oamenii au început să-i poarte ca accesoriu.
Dacă trebuie să porţi ochelari de vedere, aceştia constituie un aspect important în înfăţişarea ta, iar alegerea formei, stilului şi culorii lor devine crucială în maniera în care te percep cei din jur.
Pentru a-ţi alege rama potrivită, la fel ca şi pentru tunsori, vei ţine seama de FORMA FEŢEI:
- Partea superioară a ramei nu trebuie să-ţi depăşească sprâncenele, lăsând impresia unei mirări permanente, prin efectul de „sprâncene duble". Rama trebuie să fie cât mai aproape de sprâncene sau puţin mai jos.
- Extremităţile ramelor nu trebuie să-ţi depăşească mult marginile feţei.
- Partea inferioară a ramei nu trebuie să ţi se sprijine pe obraji, lăsând impresia că ochiul nu este bine fixat şi că „pluteşte" deasupra lentilelor.
- Dacă ai nasul lung şi subtire, îi poti modifica proporţia alegând o pereche de ochelari cu puntea joasă. În schimb, dacă ai un nas mai scurt şi mai gros, alege ochelari cu puntea foarte înaltă care vor crea aparenţa unui nas mai subţire şi mai lung.
- Dacă ochii tăi sunt depărtaţi, îi poţi apropia cu nişte ochelari cu puntea masivă de culoare închisă, în timp ce ochii prea apropiaţi îi poţi distanţa cu o punte uşoară, transparentă.
- FAŢA OVALĂ: Considerată forma „perfectă" de faţa, i se potrivesc cam toate formele de rame. Daca faţa ta este un oval lung, poţi alege nişte rame uşor mai late decât faţa, care îi vor echilibra lungimea.
- FAŢA ROTUNDĂ: Evită ochelarii cu rama rotundă, care nu fac decât să-ţi accentueze forma feţei. Scopul tău este să îngustezi şi să lungeşti faţa. Poţi face acest lucru cu nişte rame uşoare, ovale sau dreptunghiulare delicate, cu puntea uşoarăşsi braţele înalte.
- FAŢA ÎN FORMĂ DE INIMĂ: Evită ramele groase, care vor face ca bărbia ta să pară şi mai ascuţită, precum şi pe cele cu partea superioară a ramei masivă, deoarece îţi vor accentua şi mai mult lăţImea frunţii. Te avantajează o ramă cu partea inferioară mai evidenţiată şi braţele joase, care contrabalansează zona bărbiei.
- FAŢA ÎN FORMĂ DE PARĂ: Ca formă geometrică, acest tip de faţă este un triunghi sprijinit pe bază, exact opusul feţei în formă de inimă, care este un triunghi sprijinit pe vârf. În acest caz, sfatul contrar e cel mai bun. În consecinţă, evită ramele masive în partea de jos şi braţele joase, care ar atrage atenţia asupra maxilarelor proeminente. Alege o ramă lată în partea superioară pentru a-ţi lăţi fruntea şi a contrabalansa maxilarul. O alegere bună sunt şi ochelarii fără ramă în partea inferioară.
- FAŢA RECTANGULARĂ: Trebuie să-ţi propui scurtarea şi lărgirea feţei. Poţi face acest lucru cu ajutorul braţelor late, a punţii joase, care să acopere în întregime rădăcina nasului şi a unor rame de culoare închisă. Forma potrivita ţie este cea dreptunghiulară mai mult lată decât înaltă.
- FAŢA PĂTRATĂ: Evită cu orice preţ ramele foarte pătrate. Alege rame subţiri, ovale sau dreptunghiulare, cu braţe înalte, care îţi vor lungi faţa şi cu puntea uşoară care ţi-o va îngusta uşor.
- FAŢA ÎN FORMĂ DE DIAMANT: În acest caz, scopul este ca rama să lărgească atât fruntea cât şi/sau bărbia. Dacă ţi-ai lărgit deja fruntea cu breton, vei alege ochelari cu partea inferioară masivă pentru a-ţi echilibra şi bărbia. Dacă, în schimb, nu ai breton, dar ai bărbia echilibrată de o tunsoare mai lungă, vei alege ochelari cu rama lată în partea de sus. Pentru a-ţi lăţi atât fruntea cât şi bărbia, o ramă în stil aviator este cea mai potrivită.
Cum îţi alegi ochelarii potriviţi cu CULOAREA TENULUI?
- Dacă ai tenul închis, măsliniu, poţi alege ramele de ochelari: negru, antracit, maro-închis, metale închise.
- Dacă eşti blond, ai tenul deschis şi ochi albaşti, verzi sau gri, ramele tale pot fi: metale uşoare, gri-deschis sau fără rame.
- Dacă ai tenul cald, auriu, părul roşcat sau brun roşcat şi ochii căprui, verzi sau albaştri, alege ramele: metale aurii, cupru, bej, maro-chihlimbar.
- Dacă ai tenul rece, roz sau cenuşiu, părul alb sau grizonat şi ochii albaştri, gri sau căprui, alege culoarea ramelor: negru, argintiu, albastru sau cafeniu.
Rama ochelarilor trebuie corelată cu STATURA ŞI STRUCTURA OSOASĂ A CORPULUI:
- Dacă nu eşti o persoană prea înaltă şi eşti slabă, ţi se potriveşte o ramă mică, dintr-un metal uşor sau chiar o pereche de ochelari fără ramă.
- Dacă eşti înalt, cu o constituţie masivă, alege nişte rame mai mari, dintr-un material greu care să te pună în valoare mai bine.