Categorie: Timp liber

menta 1Menta este planta aromatică cu cele mai variate întrebuinţări. Face parte dintr-o familie extinsă, alături de alte plante aromatice precum cimbrul, cimbrişorul, maghiranul, salvia şi levănţica.

Tratamente interne cu mentă (continuare)

Cistita, nefrita, pielonefrita - se face tratament cu o combinaţie dintre uleiul volatil de mentă şi cel de cimbru (Thymmus vulgaris), în proporţii egale. Se iau cate 5 picături, de 4 ori / zi, la intervale de 6 ore, în cure de 10 zile. Menta are proprietăţi antibacteriene (contra Staphylococcus aureus, în special), reduce inflamaţia epiteliilor urinare, reduce senzaţia de arsură şi de jenă la urinare. Pentru sporirea diurezei, se poate bea şi infuzie combinată de mentă, câte 1 l/zi.

Astm bronşic, rinită infecţioasă şi alergică - se inhalează uleiul de mentă pus pe o batistă, atunci când simţim că este iminent un atac de astm. Se face şi un tratament intern: se iau, de 3 ori/zi, câte 2 picături de ulei esenţial de mentă, împreună cu 1/2 cană din infuzia combinată de izmăa.

Adjuvant în febră – 1- 2 căni de infuzie combinată de mentă au un uşor efect de scădere a temperaturii organismului şi face accesele de febră mai suportabile, reducând senzaţia de vertij şi de confuzie mentală. Se foloseşte mai ales în accesele de febră asociate infecţiilor acute.

Sinuzita, adjuvant în răceală şi gripă - se administrează combinaţia de ulei volatil de mentă şi de busuioc (Ocimum basilicum), în proporţii egale. Se iau câte 3-5 picături, de 4 ori / zi, cu o durată de maximum 14 zile, care elimină în mare parte simptomele neplăcute ale virozelor respiratorii, decongestionează sinusurile, previne şi combate foarte eficient infecţiile bacteriene.

Migrenă, cefalee - se administrează 1-1 1/2 l de infuzie de mentă/zi. Calmează durerile, reduce intensitatea stărilor de greaţă care însoţesc migrena.

Micoze - se face un tratament cu o durată de 2-4 săptămâni cu combinaţia de ulei volatil de mentă şi de busuioc (Ocimum basilicum), în proporţii egale. Se iau câte 3-5 picături de amestec, de 4 ori / zi. Este un tratament cu puternice efecte antifungice.

Epuizare, oboseală cronică – un excelent mijloc de relaxare şi regenerare, în special psihică şi mentală o constitue inhalarea uleiului esenţial de mentă, consumul de infuzie combinată de mentă şi băile cu această plantă. Avantajul acestor procedee este că nu induc o stare de somnolenţă, ci din contră, păstreaza mintea lucidă şi capacităţile intelectuale nealterate şi este un foarte bun mijloc de regenerare rapidă după eforturile fizice şi psihice.

Recuperare după accident vascular - se administrează o combinaţie în proporţii egale de uleiuri volatile de mentha piperita, de lavandă (Lavandula officinalis) şi rozmarin (Rosmarinus officinalis). Din acest amestec se iau câte 3-4 picături, de 3 ori/zi, în cure de 2 luni. Studiile arată că pacienţii trataţi cu această combinaţie de uleiuri volatile şi cu acupresură au prezentat o recuperare a funcţiilor motorii şi cognitive mult mai rapidă decât pacienţii trataţi prin metodele convenţionale.

Adjuvant în cancerul de pancreas, mamar şi hepatic - studiile făcute au arătat că administrarea de mentha piperita induce celulelor canceroase dezvoltate pe aceste organe un aşa-numit program de autodistrugere (apoptoză). Administrarea de infuzie combinată de mentă, câte 1 l /zi, în care se pun şi 3-5 picaturi de ulei volatil, este de natură să ajute în lupta cu boala canceroasă. În afară de efectul antitumoral direct, menta mai are darul de a elimina, în bună măsura, inapetenţa şi accesele de vomă, de a proteja organismul la cumplitele efecte secundare ale chimioterapiei.

Back To Top