Tânărul de 23 de ani tocmai părăsea un local din Deva, când doi bărbaţi de etnie romă l-au acostat. „Au sărit la bătaie şi pentru a mă apăra i-am dat o palmă celui care a început să mă lovească.
Ulterior, cei doi au plecat, iar în scurt timp s-au întors cu alţi trei. Unul dintre ei m-a lovit cu un bolovan în cap. Am căzut pe trotuar. După lovitura încasată, am reuşit să mă ridic în genunchi, moment în care am fost lovit din nou.
M-au lovit cu pumnii şi picioarele, dar şi cu o sticlă, până nu m-am mai ridicat de jos. De acolo, nu-mi mai amintesc nimic. M-am trezit pe patul de spital, cu faţa tumefiată", a declarat puglistul, conform servuspress.ro, citat de rtv.net.
Apodăresei fost vicecampion mondial şi dublu medaliat cu bronz la Europenele de cadeţi.