Ministrul Sănătăţii dublează salariile angajaţilor pe care îi are în subordine la minister, chiar când zeci de mii de medici şi asistente se pregătesc de grevă, tocmai pentru că sunt prost plătiţi şi Guvernul spune că nu are bani. Eugen Nicolăescu a găsit însă portiţa prin care să-şi ajute angajaţii. Ministrul a explicat că aceştia vor avea pe mână fonduri de cinci miliarde de lei şi, din acest motiv, trebuie responsabilizaţi.
În timp ce angajaţii din Sănătate cereau, în stradă, la finalul lunii octombrie, salarii mai mari, funcţionarii ministerului lucrau la propria bunăstare. Cu ştiinţa ministrului Sănătăţii, îşi dublau salariile, titrează digi24.ro.
Conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă, funcţionarii care se ocupă de coordonarea programelor de sănătate vor primi salarii substanţial mai mari. Pentru a-şi putea plăti mai bine subordonaţii, ministrul intenţionează să îi asimileze pe funcţionari cu angajaţii care se ocupă de gestionarea fondurilor europene, deşi banii Sănătăţii şi, în special, cei destinaţi tratării cancerului sau diabetului, vin din asigurările plătite de fiecare român. Eugen Nicolăescu susţine că nu este nimic imoral în acestă decizie.
„Aceşti funcţionari vor lucra cu circa 5 miliarde de lei, deci sume foarte mari, vor fi foarte responsabilizaţi pentru cele mai importante programe de sănătate din România", spune ministrul.
24 de funcţionari din minister vor beneficia de salarii mai mari. Un angajat debutant care are acum 1.400 de lei va ajunge să câştige 2.600, pe când un director din minister care are acum 4.500 de lei pe lună poate obţine un venit de 8.300 de lei.
În schimb, ministerul nu are bani de investiţii. După negocierile încheiate astăzi cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Sănătate, Nicolăescu a declarat că „Greva se vede din ce în ce mai departe" şi speră ca decizile reprezentanţilor Sanitas să nu ameninţe sectorul sanitar.
La negpcieri au fost purtate discuţii pe tema contractului cadru şi a contactului colectiv de muncă, însă când a venit vorba despre bani, revendicările Coaliţiei - alocarea a 6% din PIB pentru Sănătate şi venituri mai mari pentru angajaţii din domeniu – nu şi-au găsit niciun răspuns.
Ministrul a precizat că negocierile cu reprezentanţii angajaţilor din Sănătate vor continua şi sâmbătă.
Dacă revendicările protestatarilor nu vor avea finalitate, atunci angajaţii din Sănătate vor intra joi, 28 noiembrie, în grevă generală.