Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

mircea cosma 3Președintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, va fi cercetat în continuare în libertate, sub control judiciar. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, marți, să respingă recursul procurorilor față de măsura preventivă.

Decizia, luată de un complet de doi judecători ai instanţei supreme, este definitivă, titrează Mediafax.

În 12 februarie, instanţa supremă a decis ca preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, urmărit penal pentru trafic de influență, să fie cercetat în libertate, sub control judiciar.

Controlul judiciar este o măsură preventivă prevăzută de noul Cod de procedură penală, necesară pentru împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală.
În perioada în care se află sub control judiciar, Mircea Cosma trebuie să se prezinte la Direcția Naţională Anticorupție sau la organul desemnat cu supravegherea, ori de câte ori este chemat, să informeze cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea conform programului întocmit de poliție și, să nu părăsească România fără încuviințarea prealabilă a procurorului, acesta având și interdicția de a deține sau folosi arme.

În cazul lui Daniel Adrian Alixandrescu - director executiv al Direcției Patrimoniu din cadrul CJ Prahova , instanța supremă a decis, de asemenea, menținerea măsurii preventive stabilite anterior, respectiv a arestului la domiciliu, până pe data de 13 martie.
Conform noului Cod de procedură penală, măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă de cel mult 30 de zile, de a nu părăsi imobilul unde locuiește, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta.
Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are obligația de a se prezenta în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat. El nu are voie să comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alți participanți la comiterea infracțiunii, cu martorii ori experții, precum și cu orice alte persoane care nu locuiesc în mod obișnuit împreună cu el sau care nu se află în îngrijirea sa.

Mircea Cosma, președintele CJ Prahova și fiul său, deputatul Vlad Cosma, sunt urmăriți penal pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi de DNA că ar fi cerut și primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanții unor societăți comerciale, denunțători în cauză. Prejudiciul este estimat la 6 milioane de euro. Camera Deputaţilor a respins luni, prin vot secret, ridicarea imunității deputatului PSD Vlad Cosma, urmare a unei cereri referitoare la încuviințarea arestării preventive. Procurorii DNA ceruseră arestarea preventivă a celor doi inculpaţi.

Potrivit unui comunicat al CJ Prahova, transmis, marți, „președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, se află în concediu medical până la data de 28.02.2014". Conform „dispoziției președintelui Consiliului Județean Prahova nr. 207/23.08.2013, privind asigurarea coordonării și controlul activității compartimentelor din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Prahova, îndeplinirea atribuțiilor președintelui în caz de absență din motive bine determinate, pe timp limitat, îi revine vicepreședintelui Sebastian Danielescu. Îndeplinirea atribuțiilor președintelui în caz de absență din motive bine determinate a acestuia și a celuilalt vicepreşedinte, pe timp limitat, îi revine vicepreședintelui Constantin Laurențiu Rebega. Administratorul public al județului, Fabioara Ionescu, în caz de absență a președintelui, îndeplinește calitatea de ordonator principal de credite".

Mai multe despre decizia ÎCCJ de marți AICI

 

Back To Top