Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din România la programele de formare profesională continuă este scopul proiectului PRO-SĂNĂTATE, în cadrul căruia Societatea Națională de Cruce Roșie Română Filiala Prahova s-a implicat în calitate de partener, alături de Fundația pentru Recuperare, Integrare și promovare Socială ECHOSOC.
La nivel național, proiectul își propune creșterea nivelului de calificare pentru 2.520 de angajați necalificați sau cu un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social, din cele opt regiuni de dezvoltare din România, contribuind la facilitarea și îmbunătățirea accesului și participării la programe de formare profesională continuă.
„Proiectul este destinat personalului medical auxiliar fără calificare sau slab calificat, cu vârste între 18 și 64 de ani, obligatoriu angajați în spitalele de stat, clinicile private și instituțiile medico-sociale subordonate autorităților locale sau județene. În fiecare județ din cele 18 implicate în proiect, vor fi pregătiți profesional câte 140 de angajați constituind cinci grupe a câte 28 de persoane. Astfel, vor fi realizate cinci tipuri de cursuri, în funcție de nevoile din teritoriu pe care le afirmă angajatorii. În acest sens, pe de o parte le oferim oamenilor șansa de a obține sau de a-și completa nivelul de calificare în domeniul în care profesează, urmând ca la finalul cursurilor, absolvenții să fie remunerați cu o anumită sumă care va fi stabilită în cadrul proiectului. Pe de altă parte, angajatorilor le oferim cursuri de calificare a salariaților, gratuite, la locul de muncă, fără a-i scoate pe oameni din producție", ne-a declarat Gabriela Rădulescu, director al Crucii Roșii, Filiala Prahova.
Formarea profesională constă în informare, consiliere, orientare profesională și cursuri specifice organizate în 17 județe și muncipiul București. În funcție de nivelul de calificare și de nevoile reale din spital, angajatorii pot alege dintre următoarele cursuri:
- Nivel 1 de calificare - îngrijitor copii (NC 5131.1.1), babby-sitter (NC 5133.1.1), îngrijitor de bătrâni la domiciliu (NC 5133.1.2), brancardier (NC 5132.1.4)
- Nivel 2 de calificare – infirmieră (NC 5132.2.1), îngrijitor de bolnavi la domiciliu (NC 5133.2.1), mediator sanitar (NC 5139.2.1), operator introducere, validare și prelucrare date (NC 4113.2.1).
„Cursurile propriu-zise încep pe data de 4 august cu prima grupă de beneficiari la primul nivel de calificare. Începând de săptămâna viitoare, vom avea întâlniri cu directorii de spitale și centre medicale. În cadrul programului, în Prahova vor fi organizate trei cursuri din primul nivel de calificare și două cursuri din cel de-al doilea nivel de calificare, în funcție de nevoile din teritoriu", ne-a mai precizat directorul Crucii Roșii prahovene, Gabriela Rădulescu.
Beneficiarul în cadrul proiectului „PRO-SĂNĂTATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din România la programele de formare profesională continuă" este Asociația Pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică CATALACTICA București. Numărul de participanți la programele specifice de formare profesională continuă de calificare și recalificare din cadrul proiectului este de 2.520, din care 1.490 sunt femei. Obiectivul final este de certificare a 2.394 de participanți, respectiv o pondere a certificării de 95%. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-20013 „Investește în oameni!".

Actualitatea Prahoveană este partener media al Crucii Roșii România Filiala Prahova.